Potrivit declarațiilor lui Alexandru Horvat, grupul consilierilor județeni liberali a solicitat încă din Decembrie anul trecut o întrevedere cu actuala conducere a Spitaului Județean, dar nu au primit un răspuns nici până în ziua de azi. Totuși în ședința Consiliului Județean din luna Mai 2025, ei au aprobat proiectul de hotărâre pentru acordarea primelor, crezând că acestea vor ajunge la personalul medical, după ce au cerut, degeaba, un regulament ce ar fi trebuit transmis de spital și în care ar fi trebuit să se precizeze cine anume va beneficia de aceste prime.

Până la urmă, după ce liberalii au dat în judecată spitalul, au primit o listă cu primele acordate în luna mai, pentru luna aprilie, cu precizarea că sumele de pe listă se acordă în fiecare lună, până la sfârșitul acestui an. La vremea respectivă, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, explica faptul că a fost nevoie de acordarea acestor prime pentru ca cei din personalul administrativ să nu se simtă discriminați față de medici și asistente, cărora le crescuseră salariile semnificativ în ultimul an.

După cum se poate constata din lista publicată mai jos, personalul auxiliar primește sume relativ modeste, însă cei din conducerea spitalului și-au băgat niște prime babane, cu sume cuprinse între 6.000 și 8.100 lei (ca să iasă bine matematic ;)) Ei primesc aceste sume în fiecare lună, pe lângă salariile care nu sunt modeste nici ele.



”În prezent, asistăm la un fenomen inexplicabil în administrație: premierea contraperformanței. Adică domnul Pataki s-a gândit să ofere premii managementului spitalului pentru contraperformanță. Sunt oameni într-o familie care nu caștigă atâția bani și cei de la spital iau atâta premiu” – a declarat Adrian Cozma.
El a anunțat că va face o interpelare la noul ministru al Sănătății, pentru a verifica situația dezastruoasă de la Spitalul Județean Satu Mare.
La rândul său, consilierul județean Alexandru Horvat a anunțat că în cursul zilei de ieri, grupul consilierilor județeni liberali a depus o sesizare oficială către Camera de Conturi Satu Mare, privind modul de alocare a sumelor aferente lunii aprilie. ”Sperăm ca, de această dată, instituțiile statului să își facă datoria și să nu mai tolereze astfel de abuzuri, ilegalități și utilizări discreționare ale fondurilor publice” – a declarat Alexandru Horvat.

El a precizat, de asemenea, că niciunul dintre spitalele din județele vecine nu a acumulat datorii de asemenea anvergură, dimpotrivă, aceste instituții sunt chiar pe profit. El a dat exemplul spitalului din Baia Mare, unde sunt tratați mulți pacienți sătmăreni speriați de condițiile inumane de la spitalul din propriul lor județ, dar unde nici nu se pune problema acumulării unor datorii care să pună deja în pericol capacitatea instituției de a mai atrage fonduri europene, din cauza gradului ridicat de îndatorare.




