In memoriam Dr. Viorel Sălăgean – 23 de ani de la trecerea în eternitate

Moderator Sătmărenii.ro

Astăzi, 22 aprilie, comunitatea din Beltiug a adus un omagiu unei personalități marcante a culturii și vieții publice sătmărene – Dr. Viorel Sălăgean, la 23 de ani de la trecerea sa în lumea celor drepți.

Distribuie:

Evenimentul comemorativ a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Beltiug, în colaborare cu Biblioteca Comunală „Viorel Sălăgean” și Școala Gimnazială „Dr. Viorel Sălăgean” din centrul de comună.

La bustul celui care a fost om politic, jurnalist și scriitor au fost depuse jerbe și flori de către reprezentanții autorităților locale și ai comunității: primarul comunei Beltiug, Ioan Bartok–Gurzău, viceprimarul Funkenhauser Jozsef, bibliotecara Jurchiș Maria, profesorul Muste Bianca, alături de elevii școlii care îi poartă numele. Aceștia au susținut și un scurt moment artistic, încărcat de emoție și respect.

La comemorare au participat și numeroși localnici, care au dorit să cinstească memoria celui care a rămas în conștiința colectivă drept un fiu devotat al comunei.

Momentul solemn a fost completat de oficierea unui parastas și a unui Te Deum de către preotul ortodox Buie Ioan Gheorghe, parohul bisericii ortodoxe din Beltiug.

Născut în satul Giungi, Viorel Sălăgean a avut o activitate publică remarcabilă, fiind ales senator în Parlamentul României în perioada 1992–1996. De-a lungul mandatului său, s-a implicat activ în dezvoltarea comunității locale, susținând proiecte importante pentru Beltiug.

Printre realizările sale se numără sprijinul acordat reabilitării Băilor Beltiug, dar și atragerea de fonduri pentru modernizarea infrastructurii rutiere. Cu implicarea sa directă, au fost asfaltați 800 de metri de drum către satul natal Giungi.

De asemenea, un proiect de amploare susținut de acesta a fost forajul de mare adâncime de la Băile Beltiug, unde, prin demersurile sale, s-a reușit includerea lucrării în planul de prospecțiuni, ajungându-se la o adâncime de 1683 de metri.

Astăzi, numele său este purtat cu mândrie de Biblioteca Comunală și de Școala Gimnazială din Beltiug, simbol al respectului și recunoștinței comunității pentru contribuția sa.

Fie-i memoria binecuvântată!

Continuă să citești

Articole recente

Precizări în urma articolului privind perchezițiile la Centrul Cultural ”G.M. Zamfirescu”

În urma unei solicitări de drept la replică din partea DTP Expert Balog Zsolt SRL...

Percheziții la Vama Halmeu. Suspiciuni de corupție la zeci de vameși și polițiști de frontieră

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală...

Mașină în șanț la Carei, doi tineri la spital

Un accident rutier s-a produs duminică, în jurul orei 19:30, pe strada Tireamului din municipiul...

Mașină răsturnată peste gard la Culciu

În această dimineață, în jurul orei 06:15, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu...

Adrian Cozma: Guvernul Bolojan a evitat de 9 ori retrogradarea României în junk

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, a transmis un mesaj de susținere a Guvernului Bolojan după...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Zeci de hectare arse în incendiile de vegetație uscată în tot județul Satu Mare

Prins în fosta Vama Petea cu saci de canabis ascunși în plafonul dubei

Un transformator electric a luat foc în Parcul Industrial din Satu Mare

O nouă stagiune la Teatrul de Nord

Elevi sătmăreni în tabăra EdU Camp 2026 din Germania

Sute de copii și adulți cu dizabilități au ajuns pe litoral în această vară datorită sătmărenilor de la Caiac SMile

Incendiu puternic la o hală de depozitare de pe Bulevardul Cloșca

Lacul de la Călinești-Oaș, aproape complet secat. Apă cu cisterna pentru populație la Bârsău și Cărășeu

Adrian Cozma: „Fiecare militar care își servește țara cu onoare merită respect, sprijin și recunoștință”