Pelerinii Satelor Unite ale Sătmarului, primiți ca la sărbătoare în satul copilăriei organizatorului principal, Adrian Cozma

Redacție Sătmărenii.ro

Un moment special în cea de-a doua zi a pelerinajului cu căruțe, cai și oameni frumoși în straie de sărbătoare al Satelor Unite ale Sătmarului a fost sosirea la Pomi, satul unde și-a petrecut copilăria organizatorul principal, vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma.

Distribuie:

Oaspeții au fost întâmpinați în cel mai frumos mod, cu inimile deschise și cu tradiții păstrate din veacuri.

Doamna Șimion Terezia, cea care are cea mai veche brutărie din sat, le-a adus aminte de bucuria primei ediții, prin pâinea coaptă cu grijă și prin cele două produse recunoscute: cozonacul de Pomi și colacul de Pomi.

La biserica din Pomi, emoția a fost copleșitoare. Preotul a rostit o rugăciune de mulțumire pentru pelerini, despre tradițiile noastre și despre ce trebuie să sădim în inimile copiilor noștri. Corul parohiei, cu peste o sută de ani de existență, a cântat două pricesne care au răsunat ca o binecuvântare.

Primarul și preotul au vorbit despre credința, unitatea și frumusețea comunității, iar oaspeții au simțit că împreună au făcut un arc peste Someș, unindu-se în aceeași credință și dragoste de satul românesc.

”Cred cu tărie că Satele Unite ale Sătmarului trebuie să devină un eveniment național, pentru ca tradițiile, cântecele și obiceiurile noastre să răsune puternic în toată România. Mulțumesc din suflet tuturor celor care ne-au primit cu atâta căldură” – a declarat Adrian Cozma.

Continuă să citești

Articole recente

Adrian Cozma cere investigarea acuzațiilor lui Magyar Peter despre actele de corupție ale Guvernului Orban în Transilvania

Vicepreședintele Camerei Deputaților din România, sătmăreanul Adrian Cozma, a reacționat la recentele declarații ale noului...

Procurorii europeni anchetează și la Satu Mare achiziția microbuzelor școlare la preț aproape triplu

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că a primit, din partea Parchetului...

Rezultate remarcabile la olimpiadele naționale de limbi moderne. Elevii din Oaș sunt cei mai buni la Franceză

Elevii din județul Satu Mare continuă să confirme nivelul ridicat de pregătire și deschiderea către...

Industria jocurilor de noroc, subiectul noii premiere a Teatrului de Nord

Sâmbătă 18 aprilie, are loc a doua premieră a Trupei Mihai Raicu din luna aprilie....

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare

Prăbușirea spectaculoasă a regimului Orban de la Budapesta va avea, cât de curând, consecințe în...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Păulești, prima localitate din județul Satu Mare în care se interzic jocurile de noroc

Fuziunea comunelor – Singura șansă pentru supraviețuirea satului românesc în 2026! Socond și Beltiug, pionierii României

Din ringul de box, la legenda Didi Prodan: Planurile ambițioase ale Ligii Profesioniste de Box, anunțate de Florin Mulcuțan

Control la un liceu din Satu Mare, cu câine pentru depistarea drogurilor

Noapte grea, cu multe incendii, pentru pompierii sătmăreni

Comunicat de presă

Copiii din Satu Mare și-au exprimat dragostea pentru mame prin artă, la expoziția-concurs „Mama, primăvara mea!”

Adrian Cozma la slujba oficiată de Episcopul Iustin la catedrala din Negrești-Oaș

Adrian Cozma despre cererea UDMR de reducere a taxelor după protestele din Secuime: ipocrizie în formă pură