A ars acoperișul unei case la Mădăras

Redacție Sătmărenii.ro

În seara zilei de 9 decembrie, în jurul orei 23:30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la acoperișul unei clădiri, situată în localitatea Mădăras, pe strada Principală.

Distribuie:

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim-ajutor calificat, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ardud.

La momentul sosirii forțelor de intervenție,  incendiul se manifesta intens la nivelul acoperișului. Din fericire nu se aflau persoane la acea ora în clădire.

Echipajele de intervenție au acționat pentru localizarea și limitarea propagării incendiului, care se manifesta pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați.

Datorită intervenției rapide și eficiente, flăcările au fost împiedicate să se extindă la restul construcției, aceasta având o suprafață totală de aproximativ 400 de metri pătrați.

Misiunea de stingere s-a desfășurat în condiții de siguranță, iar incendiul a fost lichidat complet fără a fi necesară suplimentarea forțelor de intervenție.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic generat de un burlan metalic neizolat corespunzător.

Continuă să citești

Articole recente

Satu Mare, condus „cu rezerve”: raportul care zdruncină imaginea administrației Kereskenyi Gábor

Municipiul Satu Mare, condus de primarul Kereskenyi Gábor, a primit din partea Curții de Conturi...

Bărbat de 38 de ani înecat în balta de lângă Tășnad

Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Tășnad au intervenit astăzi în zona bălții situate...

Liberalii sătmăreni au marcat 151 ani de liberalism românesc omagiindu-l pe Ion I.C. Brătianu

PNL Satu Mare a marcat duminică 151 de ani de liberalism românesc prin depunerea unei...

Satu Mare a găzduit Olimpiada Națională de Cultură și Spiritualitate Românească. Mesajul lui Adrian Cozma pentru premianți

În această săptămână, Satu Mare a găzduit faza națională a Olimpiadei interdisciplinare „Cultură și spiritualitate...

Cinci focare de pestă porcină în județul Satu Mare

Prefectul Altfatter Tamás a convocat astăzi ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), având...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Soțul mort, soția în stop cardio-respirator într-un incendiu din Micro 15

Adrian Cozma, invitat de onoare la gala Federației Organizațiilor Românești din Italia: vă vrem acasă, acolo unde rădăcinile noastre rămân vii

O țigară aruncată aiurea pe Cod Galben de Vânt a distrus într-un incendiu un atelier auto din Decebal

ANALIZĂ. Dr. ec. Ciprian Costea: Între „valul de ură” din online și „medicamentul amar” al reformelor economice

Bărbat de 38 de ani înecat în balta de lângă Tășnad

Copiii din Satu Mare și-au exprimat dragostea pentru mame prin artă, la expoziția-concurs „Mama, primăvara mea!”

Traficant de droguri prins în flagrant la Satu Mare

Adrian Cozma la slujba oficiată de Episcopul Iustin la catedrala din Negrești-Oaș

Încă doi traficanți de droguri din Satu Mare au ajuns în arest