Peste 650 kg de petarde și artificii confiscate de polițiștii sătmăreni de Revelion

Redacție Sătmărenii.ro

În perioada 22.09.2025 - 05.01.2026, la nivel național s-a desfășurat Planul de Acțiune „PIROTEHNIC”, având ca scop creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, prin prevenirea, constatarea și combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea și utilizarea articolelor pirotehnice de către persoane fizice și juridice, cu precădere în perioada sărbătorilor de iarnă.

Distribuie:

În cadrul acestui plan, polițiștii din județul Satu Mare au desfășurat activități specifice de prevenire și constatare, precum și acțiuni de informare și responsabilizare a populației.

Astfel, au fost executate 95 de acțiuni și controale, precum și 8 percheziții domiciliare, fiind efectuate verificări atât la persoanele fizice cât și juridice autorizate din județ, cât și în spațiile de depozitare, unități comerciale, piețe și alte locații în care existau indicii privind comercializarea ilegală a articolelor pirotehnice.

În urma acestor acțiuni, polițiștii au depistat 33 de persoane neautorizate care dețineau ori efectuau operațiuni cu articole pirotehnice în afara legii. Au fost întocmite dosare penale pentru 29 de fapte privind săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de legislația privind regimul juridic al articolelor pirotehnice.

Totodată, au fost indisponibilizate peste 650 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare totală de peste 120.000 de lei.

Pe linia prevenirii, polițiștii au desfășurat peste 120 de activități informative-preventive pe raza județului Satu Mare, precum și acțiuni de prevenire, combatere și tragere la răspundere penală a persoanelor care au încălcat prevederile legale în domeniu.

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare reamintește cetățenilor că utilizarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice poate avea consecințe grave asupra integrității fizice și îi îndeamnă să respecte legislația în vigoare, pentru siguranța proprie și a celor din jur.

Continuă să citești

Articole recente

Ziua Eroilor cinstită la Satu Mare

O delegație numeroasă a PNL Satu Mare a participat azi la ceremonia dedicată Zilei Eroilor,...

S-a lăsat cu amenzi consistente în urma controalelor la balastiere

În perioada 7 aprilie – 15 mai, o parte din activitatea inspectorilor Administrației Bazinale de...

Elevii sătmăreni s-au întrecut în concursul județean de intervenții în situații de urgență

Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al...

Batjocură la adresa județului Satu Mare: președintele Pataki Csaba transformă „Ziua Sătmarului” într-un subiect de ironii

Ședința de astăzi a Consiliului Județean a arătat, încă o dată, lipsa de respect a...

PNL depășește PSD în noul sondaj realizat în actuala criză politică

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, face o analiză pe baza datelor din ultimul sondaj realizat...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Guvernul Bolojan salvează combinatul Azomureș

O țigară aruncată aiurea a aprins deșeurile din curtea unei firme din Mărtinești

Adrian Cozma la semnarea unui acord pentru producția de drone și sisteme aeriene cu AI: industria de apărare a României poate fi revitalizată

Adrian Cozma despre alegerile din Ungaria: Dumnezeu să lumineze poporul maghiar!

Primarii pot să interzică păcănelele pe baza unui proiect de lege inițiat de Adrian Cozma

Proiect ambițios la Someșul Odoreu: Negocieri pentru preluarea echipei de către un investitor privat și planuri pentru o academie locală

Deșeuri aruncate pe marginea drumului dintre 

Coaliția guvernamentală a decis: se reduc unele impozite și continuă reforma administrației

Adrian Cozma la slujba de Florii de la Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Satu Mare