Ziua Eroilor cinstită la Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

O delegație numeroasă a PNL Satu Mare a participat azi la ceremonia dedicată Zilei Eroilor, desfășurată în municipiul Satu Mare.

Distribuie:

Alături de subprefectul 𝐂𝗿𝗶𝘀𝘁𝗶𝗮𝗻 𝐕𝗮𝗹𝗲𝗿 𝐁𝗲𝘀̦𝗲𝗻𝗶 și de 𝐀𝗱𝗿𝗶𝗮𝗻 𝐂𝗼𝘇𝗺𝗮, vicepreședinte al Camerei Deputaților și președinte PNL Satu Mare, au fost prezenți consilierii județeni 𝐀𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝐇𝗼𝗿𝘃𝗮𝘁, 𝐈𝘂𝗹𝗶𝗮𝗻 𝐂𝗮𝗰𝗮𝘂 și 𝐀𝗹𝗶𝗻𝗮 𝐑𝗶𝘀𝘁𝗲𝗮, precum și consilierii locali 𝐕𝗶𝗰𝘁𝗼𝗿 𝐂𝗲𝗿𝗻𝗲𝗮 și 𝐑𝗮𝗱𝘂 𝐌𝗮𝗿𝗲.

𝐙𝗶𝘂𝗮 𝐄𝗿𝗼𝗶𝗹𝗼𝗿 este momentul în care ne plecăm frunțile în fața celor care au luptat și s-au jertfit pentru 𝗰𝗿𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁̦𝗮̆, 𝗹𝗶𝗯𝗲𝗿𝘁𝗮𝘁𝗲 și 𝗶𝗱𝗲𝗻𝘁𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗽𝗼𝗽𝗼𝗿𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗿𝗼𝗺𝗮̂𝗻. Sărbătorită de 𝐈̂𝗻𝗮̆𝗹𝘁̦𝗮𝗿𝗲𝗮 𝐃𝗼𝗺𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶, această zi păstrează vie 𝗺𝗲𝗺𝗼𝗿𝗶𝗮 𝗲𝗿𝗼𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗻𝗲𝗮𝗺𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗿𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗲𝘀𝗰 și 𝗿𝗲𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁𝘂𝗹 𝗳𝗮𝘁̦𝗮̆ 𝗱𝗲 𝘀𝗮𝗰𝗿𝗶𝗳𝗶𝗰𝗶𝘂𝗹 𝗹𝗼𝗿.

Slujba de pomenire a celor care s-au jertfit pentru țară a fost oficiată de 𝐏𝗿𝗲𝗮𝘀𝗳𝗶𝗻𝘁̦𝗶𝘁𝘂𝗹 𝐏𝗮̆𝗿𝗶𝗻𝘁𝗲 𝐈𝘂𝘀𝘁𝗶𝗻 𝗮𝗹 𝐌𝗮𝗿𝗮𝗺𝘂𝗿𝗲𝘀̦𝘂𝗹𝘂𝗶 𝘀̦𝗶 𝐒𝗮̆𝘁𝗺𝗮𝗿𝘂𝗹𝘂𝗶.

𝐕𝗲𝘀̦𝗻𝗶𝗰𝗮̆ 𝗿𝗲𝗰𝘂𝗻𝗼𝘀̦𝘁𝗶𝗻𝘁̦𝗮̆ 𝗲𝗿𝗼𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗻𝗲𝗮𝗺𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗿𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗲𝘀𝗰!

Continuă să citești

Articole recente

O mână de oameni, unii nici măcar liberali, au protestat împotriva schimbării din funcție a foștilor președinți ai organizațiilor locale PNL din Satu Mare și Carei

Un grup de aproximativ 30 de oameni, dintre care unii nici măcar nu sunt membri...

Oportunitate de carieră: 160 de locuri pentru viitorii ofițeri de poliție – Master Profesional 2026

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare anunță deschiderea sesiunii de recrutare și selecție a candidaților...

UNITE a încheiat proiectul în mijlocul comunității: dialog deschis despre violența domestică la Tășnad

Ultima activitate din cadrul proiectului european UNITE – The Unseen Aggression – Prevent & Combat...

Elevi de la Liceul German din Satu Mare reprezintă România la Olimpiada Internațională a Tinerilor Pompieri, în Cehia

Echipajul de băieți al Liceului Teoretic German „Johann Ettinger” din Satu Mare, câștigător al etapei...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar, joi, în patru localități din județul Satu Mare

Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz, compania...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Reorganizare la PNL Carei. Noul lider interimar, Gheorghe Balazs, pune accent pe disciplină, critică alianța cu PSD și avertizează: „Situația de securitate globală s-a schimbat”

Traficant de droguri prins în flagrant, noaptea, la Satu Mare

Proiectul UNITE ajunge la final: cooperarea româno-ungară împotriva violenței domestice continuă

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Satu Mare se pregătește pentru „Disco Mode”: 22 de creatoare își expun sufletul pe podium la Gala Croitoreselor Anonime

Adrian Cozma: Nu putem face parte dintr-un guvern alături de PSD

Adrian Cozma acuză ingerințe politice dinspre PSD în acțiunile Poliției împotriva primarilor PNL din județul Satu Mare

Control al Poliției și RAR sub Podul Decebal

Excursie de Ziua Copilului în parcul de aventuri de la Luna Șes pentru copiii bolnavi de cancer, în organizarea Fundației Hans Lindner