S-a lăsat cu amenzi consistente în urma controalelor la balastiere

Redacție Sătmărenii.ro

În perioada 7 aprilie – 15 mai, o parte din activitatea inspectorilor Administrației Bazinale de Apă (ABA) Someș-Tisa a vizat controalele tematice pe linie de gospodărire a apelor la operatorii/agenții economici care desfășoară activități de extragere și prelucrare a agregatelor minerale.

Distribuie:

În cadrul acestei campanii, inspectorii de specialitate au efectuat 80 de controale. Ca urmare a verificărilor și a neconformităților constatate, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, dintre care 9 avertismente și 11 amenzi în valoare totală de 425.000 lei. Până la momentul actual, nouă dintre amenzile aplicate au fost achitate, nefiind înregistrate contestații.

Deficiențele constatate în activitatea agentilor economici sancționați vizează exploatarea agregatelor minerale în afara perimetrului autorizat, nerespectarea prevederilor actelor de reglementare din domeniul apelor sau efectuarea lucrărilor fără a deține acte de reglementare, depozite de agregate minerale pe malurile cursurilor de apă și nerespectarea măsurilor dispuse anterior.

Reamintim cetățenilor că este disponibilă platforma națională www.inspectorulbalastierelor.roharta publică digitală care permite vizualizarea perimetrelor autorizate și furnizează informații esențiale precum titularul autorizației, localizarea, suprafața și perioada de valabilitate. 

Platforma reprezintă prima etapă din „Radarul Balastierelor” – un sistem mai amplu care va introduce trasabilitatea completă a agregatelor și monitorizarea în timp real.

Inspectorii din cadrul instituției noastre continuă verificările, pentru a împiedica abaterile de la respectarea legislației în vigoare, prin realizarea controalelor planificate, tematice și inopinate. Totodată, aceștia urmăresc modul în care au fost îndeplinite, la termenele stabilite, măsurile trasate anterior.

Continuă să citești

Articole recente

O mână de oameni, unii nici măcar liberali, au protestat împotriva schimbării din funcție a foștilor președinți ai organizațiilor locale PNL din Satu Mare și Carei

Un grup de aproximativ 30 de oameni, dintre care unii nici măcar nu sunt membri...

Oportunitate de carieră: 160 de locuri pentru viitorii ofițeri de poliție – Master Profesional 2026

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare anunță deschiderea sesiunii de recrutare și selecție a candidaților...

UNITE a încheiat proiectul în mijlocul comunității: dialog deschis despre violența domestică la Tășnad

Ultima activitate din cadrul proiectului european UNITE – The Unseen Aggression – Prevent & Combat...

Elevi de la Liceul German din Satu Mare reprezintă România la Olimpiada Internațională a Tinerilor Pompieri, în Cehia

Echipajul de băieți al Liceului Teoretic German „Johann Ettinger” din Satu Mare, câștigător al etapei...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar, joi, în patru localități din județul Satu Mare

Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz, compania...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Satu Mare, între potențialul uriaș și realitatea cruntă: „Este inacceptabil ca aeroportul să fie plin doar de dotări, nu și de avioane”

Percheziții la doi samsari din Oaș care vindeau mașini second-hand cu acte fictive pentru a nu plăti impozite

De la brutărie la producție de drone. Primele șase firme care investesc în Parcul de Specializare Inteligentă din Tășnad

Liberalii sătmăreni NU susțin Guvernul Veștea

A început Festivalul Ecvestru de la Medieșu Aurit. Ediția a V-a aduce spectacol și tradiție în comunitate

Discriminare pe față la Consiliul Județean Satu Mare! Cele mai mari comune, cu primari liberali, primesc jumătate din banii primiți de localitățile cu primari UDMR sau PSD

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Exercițiu complex de gestionare a unui incendiu de vegetație uscată ce amenință ștrandul din Tășnad

Adrian Cozma îl acuză pe Pataki Csaba de abuz în serviciu și depune plângere penală în scandalul distribuirii banilor publici către primăriile din județul Satu Mare