Victorie pentru Adrian Cozma! Tribunalul suspendă comasarea liceelor tehnologice din Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

În data de 𝟐𝟐 Ianuarie 2026, Tribunalul Satu Mare 𝐚 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐬 𝐬𝐮𝐬𝐩𝐞𝐧𝐝𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐇𝐨𝐭𝐚̆𝐫𝐚̂𝐫𝐢𝐢 𝐧𝐫. 𝟓𝟑/𝟎𝟕.𝟏𝟏.𝟐𝟎𝟐𝟓 𝐚 Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐭𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐛𝐚𝐳𝐚 î𝐧𝐭𝐫𝐞𝐠𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐬 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐨𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 (de fapt, comasare) a liceelor tehnologice din municipiu.

Distribuie:

Reamintim că hotărârea respectivă a fost adoptată de reprezentanții majorității politice UDMR + PSD în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean, după ce în ziua anterioară s-a primit o adresă de la Primăria Satu Mare, semnată chiar de primarul Kereskenyi Gabor și fostul viceprimar, actual director al Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei, Adelin Ghiarfaș, care ”nu mai are nevoie de prezentare” în fața sătmărenilor.

Decizia a provocat nemulțumirea elevilor, cadrelor didactice și părinților elevilor din liceele respective, revoltă ce s-a concretizat într-o acțiune de protest, după implicarea vicepreședintelui Camerei Deputaților, Adrian Cozma, care a acuzat de la bun început coaliția locală UDMR + PSD de caracterul ilegal și jocurile de culise cu iz imobiliar și discriminatoriu ce stau în spatele acestei hotărâri.

Hotărârea prevede 𝐫𝐞𝐨𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐟𝐮𝐳𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐚 𝐮𝐫𝐦𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆ț𝐢 𝐝𝐞 î𝐧𝐯𝐚̆ț𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭:

𝐋𝐢𝐜𝐞𝐮𝐥 𝐓𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜 „𝐔𝐧𝐢𝐨 – 𝐓𝐫𝐚𝐢𝐚𝐧 𝐕𝐮𝐢𝐚” 𝐜𝐮 𝐋𝐢𝐜𝐞𝐮𝐥 𝐓𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜 „𝐈𝐨𝐧 𝐈.𝐂. 𝐁𝐫𝐚̆𝐭𝐢𝐚𝐧𝐮”

𝐋𝐢𝐜𝐞𝐮𝐥 𝐓𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜 „𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐁𝐫𝐚̂𝐧𝐜𝐮ș𝐢” 𝐜𝐮 𝐋𝐢𝐜𝐞𝐮𝐥 𝐓𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜 „𝐄𝐥𝐢𝐳𝐚 𝐙𝐚𝐦𝐟𝐢𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮”

Ulterior, această hotărâre a ajuns pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Satu Mare din data de 18 Decembrie 2025, dar s-a renunțat la dezbaterea și votarea ei în urma contestării de către consiliera locală liberală Elena Murg, cea care, în calitate de avocată, asigură reprezentarea în instanță a școlilor vizate.

Între timp, grupul PSD din Consiliul Local a propus chiar o eventuală mutare a Liceului Teologic Ortodox ”Nicolae Steinhardt” în mult râvnita clădire de patrimoniu din zona centrală a Sătmarului care găzduiește acum Liceul Tehnologic ”Ion I.C. Brătianu”. PSD-iștii au renunțat în ultima clipă la acest amendament, după ce în presa locală a apărut dezvăluirea că cei din conducerea Liceului Ortodox nici măcar nu au solicitat vreodată clădirea respectivă.

Cu o rapiditate surprinzătoare și demnă de cauze mai bune, Consiliul Local Satu Mare a fost convocat peste patru zile, în 22 Decembrie 2025, special pentru a vota același proiect de hotărâre î𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚̆ 𝐦𝐨𝐝𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭𝐚̆, prin introducerea articolului 2, care prevede că reorganizarea unităților din anexa nr. 2 se va face prin ordin al ministrului Educației, urmând ca ulterior Consiliul Local să modifice rețeaua școlară.

Graba cu care s-a convocat ședința de la Satu Mare se poate explica prin faptul că în aceeași zi ministrul Educației, sătmăreanul Daniel David, a surprins pe toată lumea prezentându-și demisia, dar probabil grofii și baronii sătmăreni încă sperau la sosirea unui ordin de ministru în privința liceelor tehnologice din Satu Mare, măcar în perioada în care tot Daniel David asigura interimatul la conducerea ministerului, până la preluarea atribuțiilor acestuia de către însuși premierul Ilie Bolojan la începutul acestui an.

Grofii și baronii au așteptat degeaba: nici până-n ziua de azi nu a sosit vreun ordin ministerial de la București pe această temă.

Motiv pentru care, la o lună după votul infam din Consiliul Local Satu Mare, Tribunalul a suspendat hotărârea forului administrativ al municipiului, urmând ca procesul să se judece pe fond în următoarea perioadă.

”O 𝘃𝗶𝗰𝘁𝗼𝗿𝗶𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘁𝗮𝗽𝗮̆, care ne bucură și ne dă 𝘀𝗽𝗲𝗿𝗮𝗻𝘁̦𝗮̆. Decizia instanței reprezintă un 𝗽𝗮𝘀 𝗶𝗺𝗽𝗼𝗿𝘁𝗮𝗻𝘁 și un 𝘀𝗲𝗺𝗻𝗮𝗹 𝗰𝗹𝗮𝗿 că școlile românești din Satu Mare nu pot fi tratate discriminator. Este o 𝗿𝗲𝘂𝘀̦𝗶𝘁𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗺𝗼𝗺𝗲𝗻𝘁, dar una care arată că există 𝘀̦𝗮𝗻𝘀𝗲 𝗿𝗲𝗮𝗹𝗲 ca aceste unități de învățământ să nu fie închise, așa cum își dorește cuplul Kereskényi – Govor” – a declarat deputatul Adrian Cozma.

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Alegeri în Ungaria: Viktor Orban s-a prăbușit în sondaje. Partidul Tisza al lui Peter Magyar conduce detașat

Camion răsturnat în șanț, la Cig

Fotbalul sătmărean, în pericol? Nelu Donca trage un semnal de alarmă: 80% dintre juniori abandonează sportul după liceu

Soldați angajați pe șpagă, activități inventate pentru creșterea pensiilor militare la Batalionul 52 Geniu Tisa din Satu Mare

Arbitrul sătmărean Ovidiu Mazilu explică cum funcționează noul sistem cu 15 mingi și de ce antrenorii riscă galben dacă intervin

Primul județ care preia modelul liberal sătmărean de comasare a comunelor: Timiș

Adrian Cozma explică legea pentru Ziua Sătmarului: vizibilitate mai mare prin promovarea județului la nivel național

Siguranța cetățenilor,  prioritatea polițiștilor sătmăreni

O afumătorie a luat foc la Satu Mare