Doi orădeni prinși la Satu Mare în timp ce încercau să vândă 100.000 euro falși

Redacție Sătmărenii.ro

La data de 7 iunie, în jurul orei 16.00, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare au prins în flagrant delict, în municipiul Satu Mare, doi bărbați, de 43 și 44 de ani, ambii din municipiul Oradea, în timp ce ar fi încercat să comercializeze 99.500 de euro, din cupiură de 500 de euro contrafăcuți, precum și 1.000 de franci elvețieni contrafăcuți.

Distribuie:

De asemenea, polițiștii au descoperit în autoturismul unuia dintre bărbați și 404.000 de euro, formați din bancnote contrafăcute din cupiură de 500 de euro.

Ulterior, sub directa coordonare a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, polițiștii au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Oradea, la adresele persoanelor vizate.

La data de 7 iunie, cei doi bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore, urmând că astăzi, 8 iunie, să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul criminaliștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație de valori falsificate.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Continuă să citești

Articole recente

Doi orădeni prinși la Satu Mare în timp ce încercau să vândă 100.000 euro falși

La data de 7 iunie, în jurul orei 16.00, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității...

Camionetă plină cu butelii de freon lovită de tren la Balta Blondă

În această dimineață, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit pentru...

Adolescentă de 14 ani dispărută din Borlești

La data de 7 iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au...

Adrian Cozma, delegat mirean pentru un nou mandat în Adunarea Națională Bisericească

În cadrul ședinței de constituire a Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și...

Competiția serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, pe Stadionul Municipal din Carei

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare, cu sprijinul Primăriei Municipiului Carei,...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Elevii sătmăreni s-au întrecut în concursul județean de intervenții în situații de urgență

Doi dealeri de droguri prinși în flagrant la Carei

Patru jucători ai proaspăt retrogradatei CSM Olimpia, inclusiv căpitanul echipei, suspendați pentru pariuri dubioase

Adrian Cozma vrea legi pentru blocarea accesului trădătorilor la conducerea României, după scandalul cu ministrul UDMR-ist al Culturii

Mii de pantofi, poșete și haine fake confiscate de polițiștii sătmăreni în cadrul operațiunii Jupiter

Batjocură la adresa județului Satu Mare: președintele Pataki Csaba transformă „Ziua Sătmarului” într-un subiect de ironii

A vrut să ardă deșeuri, și-a dat foc la grajd, în Ardud Vii

Adrian Cozma vrea alegeri locale în două tururi pentru restabilirea încrederii cetățenilor în democrație

Se taie un sfert din posturile de bugetari de la Consiliul Județean și primăriile sătmărene