Zeci de elevi chiulangii prinși în barurile din jurul liceelor în tot județul Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

Lucrătorii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, împreună cu cei din cadrul Biroului de Ordine Publică-Compartiment Proximitate, Poliția Municipiului Carei, Poliția Orașului Negrești-Oaș și Poliția Orașului Tășnad, au acționat în baza unui plan comun de acțiune intitulat sugestiv Ziua “A”, privind prevenirea și combaterea absenteismului școlar în zona unităților de învățământ preuniversitar.

Distribuie:

Astfel, la data de 23 ianuarie a, polițiștii sătmăreni au acționat în scopul asigurării unui climat de siguranță publică în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar din județ, precum și pentru prevenirea și combaterea absenteismului și abandonului școlar.

În urma acestor acțiuni, au fost verificate 30 de unități de alimentație publică, unde au fost depistați 84 de elevi care absentau de la orele de curs. Cu această ocazie au fost abordate teme privind comportamentul acestora în școală și în societate, importanța orelor de curs, prevenirea consumului de tutun și alcool, precum și respectarea reglementărilor școlare, pentru ca aceștia să nu devină autori sau victime ale unor infracțiuni.

Au fost informați directorii unităților de învățământ ai căror elevi au fost depistați, în vederea luării măsurilor care se impun, conform regulamentelor școlare. Administratorilor și angajaților unităților verificate le-au fost reamintite prevederile legale în ceea ce privește servirea minorilor cu alcool și țigări, dar și a prevederilor Legii nr. 61/1991 R., pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Polițiștii sătmăreni vor desfășura astfel de acțiuni pe întreaga perioadă a anului școlar, în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă elevii în mediul școlar, social sau familial, inclusiv pentru reducerea violenței și menținerea unui climat de siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar și zona adiacentă acestora.

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Ministrul Finanțelor anunță creșterea valorii tichetelor culturale și de creșă

Adrian Cozma pune la zid tandemul Pataki – Govor, care a pierdut fonduri europene de 20 milioane de euro pentru un spital nou

Depozit de lemne și cereale distrus de un incendiu la Moftin

Flori și prețuire de la liberali pentru doamnele și domnișoarele din Satu Mare

Adrian Cozma s-a înțeles cu omologul său italian, Giorgio Mule: drept de vot la alegerile locale pentru români și recunoașterea Bisericii Românești din Italia

Camion răsturnat în șanț, la Cig

Adrian Cozma a votat: a doua opinie medicală va fi gratuită

Primarul Kereskényi Gábor face campanie electorală pentru regimul Orban, ignorând realitățile din țara vecină

Bărbat mort după ce tractorul s-a răsturnat peste el, la Vama