Trei incendii într-o singură noapte în județul Satu Mare. O femeie intoxicată cu fum

Redacție Sătmărenii.ro

Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a intervenit pe parcursul nopții trecute la stingerea a trei incendii produse la case de locuit.

Distribuie:

Pompierii din cadrul Detașamentului Carei au fost solicitați pentru lichidarea a două incendii generate de coșurile de fum a două gospodării din localitățile Lucăceni și Ghenci.

Echipajele operative au intervenit prompt, înaintea propagării acestora la acoperiș respectiv, la întregul imobil.

Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Berveni a sprijinit lichidarea incendiului din localitatea Lucăceni.

Sursa probabilă de producere a incendiului în ambele situații a fost stabilită ca fiind jar sau scântei la coșurile de fum  necurățate corespunzător, respectiv amplasate în apropierea materialelor combustibile.

În jurul orei 23.00, Detașamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit pentru localizarea, limitarea și lichidarea unui incendiu produs la nivelul acoperișului unei case de locuit din localitatea Odoreu.

La fața locului s-au deplasat 19 cadre militare cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2.

Ajunse la fața locului, echipajele operative au  constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 50m² cu posibilitatea de propagare la întreaga construcție.

S-au acordat îngrijiri medicale unei persoane de sex feminin care prezenta ușoare intoxicații cu fum, aceasta fiind predată ulterior echipajului SAJ prezent la fața locului și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare.

În urma incendiului s-a distrus acoperișul imobilului pe o suprafață de aproximativ 50 mp², pompierii reușind lichidarea acestuia înaintea extinderii la casa de locuit.

Cauza probabilă de aprindere a fost stabilită ca fiind efectul termic al coșului de fum neizolat corespunzător.

Având în vedere că în ultima perioadă s-au înmulţit incendiile la coşurile de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare reaminteşte cetăţenilor măsuri de prevenire a incendiilor în asemenea de situații:

– Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate premergător sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie.

– Coşurile de fum se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 metri.

– În podurile caselor, coşurile de fum vor fi obligatoriu tencuite şi văruite, pentru a putea observa cu uşurinţă prezenţa unor fisuri prin care s-ar putea propaga flăcările spre materialele combustibile din construcţia acoperişului.

–  Coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi construite, întreţinute şi curăţate periodic pentru a nu provoca incendii.

– Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor cu 25 de centimetri.

– În spaţiul dintre coşuri şi planşee se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.

* Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Interviu cu dr. Cristian Costea: Semnele digestive care necesită vizita urgentă la spital!

Adrian Cozma despre cererea UDMR de reducere a taxelor după protestele din Secuime: ipocrizie în formă pură

Anunț public privind afișarea documentelor cadastrale – sectoarele 76 și 78

Primarul din Beltiug explică pe înțelesul tuturor ce înseamnă unirea cu Socond! Posibil calendar al unificării

Vine primăvara, încep incendiile de vegetație uscată în județul Satu Mare

Adrian Cozma a votat: a doua opinie medicală va fi gratuită

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură dă startul Campaniei 2026: Fermierii pot depune Cererile de Plată din 16 martie

Adrian Cozma despre alegerile din Ungaria: Dumnezeu să lumineze poporul maghiar!

Victorie pentru Adrian Cozma: Parlamentul a votat legea pentru Ziua Sătmarului