A încercat să iasă prin Vama Petea cu permisul suspendat. N-a reușit!

Redacție Sătmărenii.ro

Poliţiştii de frontieră sătmăreni cercetează un cetățean român care s-a prezentat la controlul de frontieră conducând un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Distribuie:

În cursul nopții trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din România, un cetăţean român, în vârstă de 32 de ani, domiciliat în județul Satu Mare. Bărbatul conducea un autovehicul marca Opel Vivaro, înmatriculat în România.

La efectuarea controlului de frontieră, celui aflat la volan i-a fost solicitat și permisul de conducere. Așa au aflat polițiștii de frontieră că dreptul de a conduce al sătmăreanului era suspendat din iunie 2023.

În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Continuă să citești

Articole recente

Adrian Cozma anunță programul de sprijin de 100 milioane euro pentru diaspora românească

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, anunță una dintre cele mai importante hotărâri adoptate în ședința...

Ilie Bolojan anunță măsuri pentru depășirea crizei energetice și sprijin pentru diaspora care vrea să investească acasă

După ședința de joi a Guvernului, premierul Ilie Bolojan a anunțat într-o conferință de presă...

Ziua Diasporei – oportunități de afaceri și locuri de muncă pentru sătmărenii care vor să se întoarcă acasă

Când experiența dobândită peste hotare întâlnește oportunitățile de acasă, se pot construi noi începuturi....

Performanțe remarcabile ale pompierilor de la Draxlmaier la concursul național. Daniel Botoș a făcut un nou record la pista cu obstacole

ISU Satu Mare felicită echipa Serviciului Privat pentru Situații de Urgență DRÄXLMAIER, care a obținut...

Debit foarte scăzut al Someșului la Satu Mare, valori minime istorice pe toate râurile din regiune

Debitele cursurilor de apă din spațiul hidrografic Someș-Tisa se situează mult sub valorile normale ale...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Adrian Cozma acuză ingerințe politice dinspre PSD în acțiunile Poliției împotriva primarilor PNL din județul Satu Mare

Liberalii sătmăreni nu mai vor la guvernare cu PSD

Traficanți de droguri prinși în flagrant la Satu Mare

ISU Satu Mare recrutează voluntari în cadrul programului Salvator din Pasiune

Trei adolescenți n-aveau biciclete, așa că le-au furat din scara unui bloc din Satu Mare

Bărbat de 38 de ani înecat în balta de lângă Tășnad

Consiliera locală liberală Elena Murg întreabă: merită 2 milioane euro din banii sătmărenilor echipa retrogradată CSM Olimpia?

Proiectul UNITE ajunge la final: cooperarea româno-ungară împotriva violenței domestice continuă

Protest spontan al medicilor legiști la Satu Mare. Ei contestă noua grilă de salarizare