Automarfar plin cu peste 7 tone de deșeuri, întors înapoi din Vama Petea

Redacție Sătmărenii.ro

Sâmbătă, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților pe sensul de intrare în România un cetățean român în vârstă de 54 de ani, din județul Constanța.

Distribuie:

Acesta conducea un automarfar marca Scania, cu semiremorcă, ambele înmatriculate în România. Acesta transporta articole second-hand (îmbrăcăminte și încălțăminte) provenite din Danemarca, marfă ce urma să ajungă în judeţul Suceava.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de articole, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 7.295 kilograme – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (marfa nu corespunde operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție), fiind considerate deșeuri.

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul  maghiar.

Continuă să citești

Articole recente

Accident între microbuz și autocisternă la Luna Șes, cu nouă victime – EXERCIȚIU

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a desfășurat joi, în zona...

Peste o mie de sătmăreni și-au căutat job-uri la Bursa Locurilor de Muncă. Mulți au fost selectați deja pentru angajare

Agenția Județenă pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare a organizat joi Bursa Locurilor de...

Consilierul local liberal Victor Cernea dă exemplu Primăriei despre cum ar trebui întreținute spațiile verzi

În condițiile în care întreținerea spațiilor verzi în municipiul Satu Mare se limitează, în cel...

Premieră: șeful Vămii Halmeu, cel mai longeviv vameș din județul Satu Mare, arestat de DNA

Asistăm la o premieră în aceste zile în Vama Halmeu, când șeful Biroului Vamal, Kis...

Adrian Cozma despre implicarea PSD în suspendarea președintelui Nicușor Dan: ”Este clar o formă de șantaj”  

Vicepreședinte al Camerei Deputaților, Adrian Cozma, critică implicarea PSD în demersul privind suspendarea președintelui Nicușor...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Elevii de la Liceul German din Satu Mare au obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională a Tinerilor Pompieri din Republica Cehă

Schimbare la PNL Satu Mare. Noul președinte municipal, Victor Cernea, cere măsuri urgente pentru tineri

Adrian Cozma la ”Clacă pă danț” din Mădăras: mă bucur să văd că astfel de tradiții sunt păstrate și duse mai departe!

S-a lansat proiectul județean ”Împreună pentru școli sigure”

ISU Satu Mare recrutează voluntari în cadrul programului Salvator din Pasiune

UNITE a încheiat proiectul în mijlocul comunității: dialog deschis despre violența domestică la Tășnad

Controale comune româno-maghiare în zona de graniță  

Aproape 5 milioane de euro de la fostul Guvern Orban pentru Academia de Fotbal Partium din Satu Mare. Noul guvern maghiar începe controalele

Festivalul Internațional de Folclor ”Rozmarin în Colțul Mesii” ajunge la cea de-a X-a ediție, la Medieșu Aurit