Educație rutieră pentru elevii din Carei

Redacție Sătmărenii.ro

În anul 2024, cele mai frecvente cauze ale accidentelor rutiere grave din România au fost: indisciplina pietonilor, nerespectarea regimului legal de viteză și indisciplina bicicliștilor.

Distribuie:

Aceste trei cauze au reprezentat aproape 45% din totalul accidentelor rutiere grave și au generat peste 46% dintre decese. Este clar că măsurile de educație rutieră și respectarea regulilor de circulație sunt esențiale pentru reducerea acestor tragedii.

Totodată, având în derulare planul de acțiune național, pentru combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare continuă să fie prezenți în unitățile școlare și grădinițele sătmărene, și în acest an, pentru a informa copiii, în funcție de particularitățile de vârstă, cu privire la regulile de circulație, astfel încât aceștia să știe cum să circule, singuri și în grup, cum să traverseze corect strada, să nu folosească strada ca loc de joacă, să cunoască regulile de comportare în timpul călătoriei, în funcție de mijlocul de transport utilizat, să cunoască semnificația unor indicatoare de circulație pentru pietoni și mai ales să cunoască și să înțeleagă consecințele nerespectării regulilor de circulație.                                                                                          

Astfel, în data de 27 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei, s-au întâlnit cu un număr de aproximativ 300 elevii ai ciclului primar de la Liceului Teoretic Carei, însoțiți de 21 cadre didactice, având ca deziderat siguranța rutieră și creșterea nivelului de informare a copiilor pe această problematică.

Celor prezenți le-a fost prezentat Laboratorul Mobil de Educație Rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, copiilor fiindu-le predate o serie de activități informativ – preventive într-o modalitate interactivă, totodată au fost provocați la jocuri pe covorașul rutier și au transpus în practică, în condiții reale de trafic cunoștințele privind circulația pe drumurile publice.      

Demersurile preventive realizate au vizat și promovarea profesiei de polițist, astfel polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei le-au prezentat elevilor autospeciala, tehnica și echipamentul din dotare.                  

Dorința celor mici de a afla cât mai multe informații despre siguranța lor, precum și interesul manifestat din partea cadrelor didactice referitor la acest subiect constituie punctul de plecare în realizarea parteneriatului Familie – Școală – Poliția Română, eforturile comune întreprinse în acest sens contribuind la realizarea dezideratului comun: SIGURANȚA CELOR MICI, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică prin educarea copiilor în spirit preventiv.

Continuă să citești

Articole recente

Razie la Sătmărel, a curs cu amenzi

La data de 23 iunie, în intervalul orar 05.30-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu...

Rețea de escroci internaționali, anihilată la Satu Mare

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare,...

Trei case au ars într-un incendiu la Livada

Luni, în jurul 14.30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a...

Sătmăreanul Cristian Valer Beșeni la Forumul România – Bulgaria pentru protejarea Mării Negre

Secretarul de stat în Ministerul Mediului, sătmăreanul Cristian Valer Beșeni, a participat la 𝐆𝐫𝐞𝐞𝐧 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐭𝐢𝐨𝐧...

Activități de instruire anticorupție cu personalul nou încadrat la Poliția Satu Mare

La data de 19 iunie 2025, Direcția Generală Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare,...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Tinerii liberali sătmăreni la conferința ”Europa pentru tineri”

Promovarea profesiei militare şi recrutarea tinerilor pentru cariera militară

La Satu Mare va fi, totuși, Alianță PNL-PSD la alegerile locale

Razie la târgul de animale din Medieșu Aurit, amenzi de 15.000 lei

Programul ”Rabla pentru tractoare” gata de lansare

Ucrainean prins cu permis fals în Vama Petea

Controale pe drumuri și la depozitele de lemne din județul Satu Mare. A curs cu amenzi și confiscări

Razie la Turulung, au fost prinși hoții care furau pește din pescăriile din zonă

Realități absurde – instalație performativă în parcul central din Satu Mare