Focar de pestă porcină la o fermă mare din județul Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

Subprefecții Ioan Tibil și Romeo Pop au convocat astăzi ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), având în vedere confirmarea unui focar de pestă porcină africană (PPA) la porc domestic la o mare exploatație comercială din zona Andrid, aparținând S.C. Veres Agro Prod Com S.R.L. La ședință au participat și reprezentantul fermei precum și primarul comunei Andrid, Papp Tibor.

Distribuie:

După prezentarea situației de către specialiștii din cadrul Direcției Sanitare Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și a modalității de transmitere a bolii, CLCB a emis Decizia nr. 50/21.11.2025 privind aprobarea Planului de măsuri pentru focarul de Pestă Porcină Africană în exploatația comercială S.C. Veres Agro Prod Com S.R.L Pișcolt – Andrid DC 44, județul Satu Mare.

În cadrul acestui plan, s-a stabilit zona de protecție în jurul focarului pe o rază de 3 km precum și zona de supraveghere pe o rază de 10 km care include Portița, Irina, Dindești, Andrid, Dindeștiu Mic, Petrești, Pișcolt, Resighea, Piru Nou, Pir din județul Satu Mare precum și Sălacea, Galoș Petreu, Vășad, Curtuiușeni din județul vecin Bihor.

În zona de supraveghere intră și exploatațiile comerciale S.C. Samsuin Land S.R.L și S.C. Ferma de Reproducție Pir SM S.R.L. Conform registrului de exloatație în data de 18.11.2025 exista în fermă un număr de 32995 capete de suine. Din analiza epidemiologică efectuată în cadrul exploatației de către medici veterinari oficiali din cadrul ANSVSA și DSVSA Satu Mare bazată pe inspecții clinice ale animalelor, examinări ale organelor la animale moarte, verificări ale documentelor, inclusiv analiza evidențelor referitoare la producție, sănătate și trasabilitate și a rezultatelor investigațiilor de laborator efectuate pe probe sânge și set organe în direcția pestei porcine africane rezultă cu o mare probabilitate că infectarea efectivului din fermă s-a produs într-o singură unitate, respectiv o hală de reproducție.

Având în vedere afectarea până la această dată a efectivului de animale exclusiv în 2 hale de reproducție, s-a decis evaluarea și uciderea graduală a animalelor în aceste subunități epidemiologice și a celor aflate în proximitatea acestora, respectiv izolarea celorlalte unități și subunități epidemiologice, urmând ca în funcție de evoluție, analiză de risc bazată pe inspecții clinice zilnice, testări de laborator în direcția pestei porcine africane, să se decidă măsurile care se vor implementa. În cazul evoluției favorabile se va realiza ridicarea restricțiilor la nivelul efectivelor din unitățile și subunitățile epidemiologice neafectate iar în cazul evoluției nefavorabile de răspândire a bolii la nivelul efectivelor din unitățile și subunitățile epidemiologice neafectate până la această dată, se va recurge la evaluarea, uciderea și neutralizarea tuturor efectivelor afectate.

Continuă să citești

Articole recente

Percheziții domiciliare și evazioniști prinși în cadrul operațiunii Jupiter la Satu Mare

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și...

Protest spontan al medicilor legiști la Satu Mare. Ei contestă noua grilă de salarizare

Colectivul medical al Serviciului Județean de Medicină Legală Satu Mare și-a exprimat public nemulțumirea față...

PNL susține cu toată forța 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗲𝘀𝗶𝗶𝗹𝗲 𝗹𝗶𝗯𝗲𝗿𝗮𝗹𝗲

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, anunță că a votat azi legea care clarifică regimul juridic...

Noile cărți electronice de identitate se eliberează gratuit până în 30 Iunie

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare reamintește cetățenilor că prima Carte Electronică de Identitate (CEI)...

Excursie de Ziua Copilului în parcul de aventuri de la Luna Șes pentru copiii bolnavi de cancer, în organizarea Fundației Hans Lindner

În fiecare an, “Ziua Copilului” este o sărbătoare a bucuriei, a jocului și a momentelor...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Adrian Cozma, invitat de onoare la gala Federației Organizațiilor Românești din Italia: vă vrem acasă, acolo unde rădăcinile noastre rămân vii

Noile cărți electronice de identitate se eliberează gratuit până în 30 Iunie

Oameni salvați dintr-un turn de apă și explozie prevenită la un rezervor de combustibil fisurat. Exerciții de amploare ale pompierilor sătmăreni

Motocisclist în vârstă de 73 de ani salvat de la moarte după un accident la Ghenci

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Adrian Cozma discută cu reprezentanții Meta/Facebook despre eliminarea conturilor false de pe rețelele de socializare

„Mărsu pă Digănie” – o sărbătoare a tradiției și a sufletului codrenesc la Hodișa

Trei adolescenți n-aveau biciclete, așa că le-au furat din scara unui bloc din Satu Mare

Adrian Cozma s-a întâlnit cu regizorul Cristian Mungiu pentru a găsi soluții privind finanțarea cinematografiei românești