Liderii liberali sătmăreni la hramul bisericii ”Nașterea Domnului”

Redacție Sătmărenii.ro

În zi de Mare Praznic a Crăciunului, luni, 25 decembrie 2023, un grup de liberali, în frunte cu deputatul Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare, și secretarul de stat, Cristian Valer Beșeni, secretar general PNL Satu Mare, s-au aflat în mijlocul credincioșilor de la biserica ”Nașterea Domnului” din municipiul Satu Mare, cu ocazia hramului acestui lăcaș de cult.

Distribuie:

Sfânta și Dumnezeiasca liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereul – vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, care a primit în semn de mulțumire și recunoștință o icoană reprezentând Nașterea Domnului, din partea preoților slujitori și a credincioșilor din parohie.

Atmosfera de mare sărbătoare, de adâncă și curată comuniune creștinească, a fost întărită de corul ”Solemnis” dirijat de dăruita profesoară Maria Chiș, care a dat răspunsurile liturgice.

”Este o mare bucurie pentru fiecare din noi, ca la ceas de Sfântă Sărbătoare să avem prilejul de a participa la astfel de ceremonii religioase. Praznicul Nașterii Celei Mari are o încărcătură simbolică și spirituală uriașă și reprezintă un luminos prilej de smerenie și reflecție, de încredere și nădejde în ajutorul Mântuitorului nostru. Trăim și muncim împreună, ne rugăm împreună!” – a declarat deputatul Adrian Cozma.

Continuă să citești

Articole recente

Incendiu la o stivă de lemne, în Târșolț

Astăzi, 10 septembrie, în jurul orei 16:31, pompierii din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș au...

550 de rotobaloți au ars într-un incendiu la Cig

În seara zilei de 9 septembrie 2026, în jurul orei 23:00, pompierii au fost solicitați...

Sătmăreni la parada mașinilor românești de epocă prin Polonia

În perioada 3–6 septembrie 2026, pasionații de automobile românești s-au reunit în Polonia pentru cea...

Un bătrân a suferit arsuri într-un incendiu de vegetație uscată la Cărășeu

Astăzi, 9 septembrie 2026, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit în...

Adrian Cozma acuză: primarul din Satu Mare, imun la dramele provocate de jocurile de noroc

Un nou an școlar a început la Satu Mare cu sălile de jocuri de noroc...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Control al Poliției și RAR sub Podul Decebal

Cinci noi biblioteci din județul Satu Mare aduc educația digitală mai aproape de seniori prin programul Hi Digital al Fundației Vodafone

Conturile Spitalului Județean Satu Mare blocate, președintele Pataki Csaba spune că a fost o ”sincopă”

Ofițer la Penitenciarul Satu Mare, în lotul României pentru Mondialul de pescuit crap U25

Adrian Cozma despre pierderea ultimei tranșe din PNRR: reformele nu mai pot fi amânate!

Polițiștii ies la vânătoare de șoferi beți și drogați în cadrul Operațiunii Roadpol

Pompierii de la DRÄXLMAIER Satu Mare reprezintă județul la etapa națională a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență

Corul Medieșana, o tradiție care unește generații și duce numele Medieșului Aurit pe marile scene

Cupa Luna Șes – concurs de viteză pe traseu montan