Producători de mobilă sătmăreni prezenți la Târgul Internațional BIFE-SIM 2024

Redacție Sătmărenii.ro

Secretarul de stat în Ministerul Mediului, sătmăreanul Cristian Valer Beșeni, a fost prezent joi, alături de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea FECHET, și Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu OPREA, la prima zi a Târgului Internațional de Mobilă BIFE-SIM 2024.

Distribuie:

Evenimentul se desfășoară în perioada 19-22 septembrie 2024 și este organizat de Romexpo, în parteneriat strategic cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România – APMR și Camerele de Comerț și Industrie din România.

Expozanții, printre care și reprezentanți de seamă din județul Satu Mare, au șansa de a arăta publicului interesat talentul, potențialul și forța unei industrii cu tradiție în România, respectiv cea de prelucrare superioară a lemnului, o industrie care a reușit să se adapteze permanent la cerințele internaționale.

Capacitatea ridicată se reflectă în rezultate: exportăm peste 90% din ceea ce producem la nivel național, iar pozițiile pe care le ocupăm în statisticile internaționale privind exportul de mobilă sunt locul 5 în Europa și locul 12 în lume.

Producătorii de mobilier din România valorifică superior masa lemnoasă, cunoscut fiind faptul că mobila crește de peste 11 ori valoarea bușteanului și de peste 8 ori valoarea cherestelei. După IT, producția de mobilier este ramura cu cea mai mare valoare adăugată în producției, de 55%. Acest lucru este posibil datorită investițiilor constante în utilaje, echipamente și capacități de producție noi și la cele mai înalte standarde. Este important de menționat și faptul că, în această industrie, sunt înregistrați peste 49.000 de salariați, iar în industriile conexe activează peste 150.000 de angajați.

”Știm că producătorii de mobilier au avut de suferit în ultimii ani din cauza creșterii prețului la materia primă, respectiv masa lemnoasă, scăderea calității acesteia, din cauza nesortării corespunzătoare la vânzare, creșterea cheltuielilor cu energia, a costurilor cu forța de muncă etc. Suntem aici pentru a veni în întâmpinarea problemelor dumneavoastră și pentru a discuta deschis despre cum am putea încuraja în continuarea producătorii de mobilă din țara noastră să exceleze în acest domeniu de activitate” – a declarat Cristian Valer Beșeni.

Continuă să citești

Articole recente

Percheziții la doi samsari din Oaș care vindeau mașini second-hand cu acte fictive pentru a nu plăti impozite

La data de 14 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu...

Liberalii sătmăreni la comemorarea inundațiilor catastrofale din 14 Mai 1970

Reprezentanții autorităților locale și județene au participat astăzi, alături de sătmăreni, la manifestările solemne de...

Traficanți de droguri prinși în flagrant la Satu Mare

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare...

Consilierii liberali sătmăreni au refuzat să voteze bugetul cu cele două milioane de euro pentru CSM Olimpia în mijlocul scandalului pariurilor

Prin vocea liderului de grup Victor Cernea, consilierii locali liberali critică proiectul de buget propus...

Patru jucători ai proaspăt retrogradatei CSM Olimpia, inclusiv căpitanul echipei, suspendați pentru pariuri dubioase

Patru jucători au fost sancționați de Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Odată cu ieșirea PSD din Guvern, pleacă și Ioan Tibil din Prefectura Satu Mare

Percheziții la doi samsari din Oaș care vindeau mașini second-hand cu acte fictive pentru a nu plăti impozite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură dă startul Campaniei 2026: Fermierii pot depune Cererile de Plată din 16 martie

Adrian Cozma la Danțu la șură de la Soconzel, campion la strigăturile tradiționale satirice și pline de adevăr

Adrian Cozma s-a înțeles cu omologul său italian, Giorgio Mule: drept de vot la alegerile locale pentru români și recunoașterea Bisericii Românești din Italia

Razia Poliției la Sătmărel, 17 localnici duși la sediu pentru verificări suplimentare

Reduceri de impozite și facilități pentru persoanele cu handicap la Satu Mare

Pompierii sătmăreni, pe podium la etapa zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare Prim Ajutor Calificat

Doi dealeri de droguri prinși în flagrant la Carei