Stop risipei alimentare, printr-o lege inițiată de Adrian Cozma

Redacție Sătmărenii.ro

Deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, se află printre inițiatorii unui proiect de lege ce are ca obiect modificarea şi completarea unei legi existente, pentru a eficientiza măsurile privind diminuarea risipei alimentare.

Distribuie:

Iniţiativa vizează organizarea la nivel naţional a activităţii tuturor operatorilor economici din sectorul agro-alimentar şi măsurile privind reintroducerea alimentelor în circuitul economic, distribuirea alimentelor către persoanele defavorizate şi conectarea producătorilor locali cu distribuitorii şi comercianţii din România.

”E important să conștientizăm în primul rând această problemă și să și luăm măsuri active pentru a reduce acest fenomen” – a declarat Adrian Cozma.

Proiectul introduce o serie de obligaţii specifice în sarcina autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice, precum: obligaţia pentru Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în consultare cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor, de a întocmi strategia naţională pentru prevenirea şi reducerea risipei alimentare care trebuie actualizată cu o periodicitate de cel mult cinci ani, implementarea măsurilor de luptă împotriva risipei alimentare de către instituţii, acolo unde sunt gestionate produse alimentare, crearea de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a unei platforme naţionale pentru prevenirea şi reducerea risipei alimentare în cadrul căreia operatorii economici şi operatorii receptori îşi introduc informaţiile obligatorii conform legii deja existente, obligaţia pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de a publica pe website-ul propriu date relevante privind pierderile şi risipa de alimente ale operatorilor economici, obligaţia pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de a coordona elaborarea de materiale informative pentru operatorii economici în vederea prevenirii şi reducerii risipei alimentare.

Continuă să citești

Articole recente

Precizări în urma articolului privind perchezițiile la Centrul Cultural ”G.M. Zamfirescu”

În urma unei solicitări de drept la replică din partea DTP Expert Balog Zsolt SRL...

Percheziții la Vama Halmeu. Suspiciuni de corupție la zeci de vameși și polițiști de frontieră

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală...

Mașină în șanț la Carei, doi tineri la spital

Un accident rutier s-a produs duminică, în jurul orei 19:30, pe strada Tireamului din municipiul...

Mașină răsturnată peste gard la Culciu

În această dimineață, în jurul orei 06:15, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu...

Adrian Cozma: Guvernul Bolojan a evitat de 9 ori retrogradarea României în junk

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, a transmis un mesaj de susținere a Guvernului Bolojan după...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Mesajul lui Adrian Cozma de Ziua Medicinei Militare

Noua conducere interimară a PNL Carei se delimitează de protestul celor câțiva membri împotriva conducerii județene a partidului

Sprijin pentru copiii din familii vulnerabile în 26 de grădinițe dn județul Satu Mare

Campaniile de sterilizare a câinilor continuă în județ. Tot mai multe comunități se implică în reducerea abandonului

Panică la Satu Mare din cauza mirosului de deșeuri arse. Sursa probabilă a poluării a fost un incendiu la groapa de gunoi din Beregovo – Ucraina

Percheziții la Centrul Cultural ”GM Zamfirescu” subordonat Primăriei Satu Mare. Suspiciuni de sifonare a banilor publici

Adrian Cozma: „Fiecare militar care își servește țara cu onoare merită respect, sprijin și recunoștință”

Zeci de hectare arse la sfârșitul săptămânii în județul Satu Mare

Intervenție promptă a voluntarilor SVSU Medieșu Aurit. Un incendiu a fost oprit înainte să se extindă