TIR cu mobilă second-hand și saltele murdare, blocat la Vama Petea

Redacție Sătmărenii.ro

Polițiștii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, nu au permis intrarea în țară a unui mijloc de transport încărcat cu 11 tone de deșeuri provenite din Germania.

Distribuie:

Luni, 05 februarie, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrarea în România un cetățean român, în vârstă de 54 de ani.

Bărbatul conducea un automarfar înmatriculat în România, cu care transporta deșeuri (mobilă și saltele second-hand) provenite din Germania. Marfa urma să ajungă la o societate comercială din județul Alba.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 11.000 kilograme – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (șoferul nu a putut prezenta certificatul de curățare, dezinfecție și dezinsecție pentru marfa transportată).

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Continuă să citești

Articole recente

ISU Satu Mare recrutează candidați pentru Facultatea de Pompieri

Sunt disponibile un număr de 38 de locuri, din care 1 loc pentru romi (36...

Control al Poliției și RAR sub Podul Decebal

La data de 8 iulie, în intervalul orelor 10:00-12:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului...

Satu Mare primește aproape 2,7 milioane de lei de la Guvern pentru relocarea persoanelor vulnerabile evacuate de la azilul din Bihor

Guvernul a decis, în ședința de astăzi, la propunerea Ministerului Muncii și a Ministerului Dezvoltării,...

36 de locuri pentru viitorii ofițeri ai Jandarmeriei Române, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere la...

Consilierul local Victor Ioan Cernea este noul președinte al organizației municipale PNL Satu Mare

În urma deciziei conducerii județene, Victor Ioan Cernea a preluat funcția de președinte al organizației...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Sâmbra Oilor însorită, cu spectacol tradițional autentic

ISU Satu Mare recrutează candidați pentru Facultatea de Pompieri

Procurorii europeni anchetează și la Satu Mare achiziția microbuzelor școlare la preț aproape triplu

Trei adolescenți n-aveau biciclete, așa că le-au furat din scara unui bloc din Satu Mare

Bărbat de 38 de ani înecat în balta de lângă Tășnad

Povestea ofițerului din Satu Mare care merge să apere titlul României la pescuit de crap

A vrut să facă grătar în curtea casei din Mărtinești, a ars toată terasa

Mii de pantofi, poșete și haine fake confiscate de polițiștii sătmăreni în cadrul operațiunii Jupiter

Premieră: patru persoane cu dizabilități participă la Maratonul Apuseni cu ajutorul asociației sătmărene Caiac SMile