TIR plin cu second hand-uri din Franța, trimis înapoi din Vama Petea

Redacție Sătmărenii.ro

Polițiștii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității pentru Protecția Consumatorului, nu au permis intrarea în țară a unui mijloc de transport încărcat cu peste 11 tone de produse second-hand provenite din Franța.

Distribuie:

Vineri, 10 noiembrie, în jurul orei 00.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților, pe sensul de intrare în România, un cetățean român, domiciliat în județul Maramureș.

Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, conducea un ansamblu rutier format din cap tractor marca DAF și semiremorcă, ambele înmatriculate în România. Acesta transporta articole second-hand (articole de îmbrăcăminte, saltele, biciclete și încălțăminte) provenite din Franța, marfă ce urma să ajungă la o asociație din judeţul Maramureș.


Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de articole a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 11.500 kilograme – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (marfa nu corespunde operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție), fiind considerate deșeuri.

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Continuă să citești

Articole recente

Cupa Luna Șes – concurs de viteză pe traseu montan

Motoarele se ambalează din nou pe serpentinele care urcă spre Luna Șes. Sâmbătă, 12 septembrie...

Mesajul lui Adrian Cozma la începutul unui nou an școlar: ”Dragi elevi, să nu vă fie rușine că sunteți români și vreți să construiți un viitor mai bun aici, în România”

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, a participat luni la deschiderea noului an școlar șa Școala...

Un nou proiect intră în execuție în comuna Săuca. Investiție de peste 2,7 milioane de lei pentru gestionarea gunoiului de grajd

Un nou proiect de investiții a intrat în etapa de execuție în comuna Săuca. În...

Aur pentru un jandarm sătmărean la Concursul Național de Culturism INBA România

De la rigoarea misiunilor operative la disciplina scenei de culturism, jandarmul sătmărean Astalâș Marian a...

Investiții în educație: școlile din Ardud și Mădăras reabilitate

Elevii din Ardud și Mădăras vor beneficia de spații școlare moderne, sigure și adaptate nevoilor...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Taxa de salubrizare se achită doar la ghișeul Primăriei Medieșu Aurit. Licitația pentru serviciile de salubrizare a fost contestată

ISU Satu Mare recrutează voluntari în cadrul programului Salvator din Pasiune

Panică la Satu Mare din cauza mirosului de deșeuri arse. Sursa probabilă a poluării a fost un incendiu la groapa de gunoi din Beregovo – Ucraina

Jandarmii au prins în flagrant un traficant de droguri la Carei

Finanțări de până la 10.000 de lei de la MOL România pentru tinerii artiști și sportivi

Aproape 5 milioane de euro de la fostul Guvern Orban pentru Academia de Fotbal Partium din Satu Mare. Noul guvern maghiar începe controalele

Transportatorii sunt informați despre ce amenzi riscă dacă aduc în țară imigranți ilegali

Campaniile de sterilizare a câinilor continuă în județ. Tot mai multe comunități se implică în reducerea abandonului

Un nou proiect intră în execuție în comuna Săuca. Investiție de peste 2,7 milioane de lei pentru gestionarea gunoiului de grajd