În săptămâna în care ne pregătim de Luminații,unii nu au nimic sfânt în goana după putere!

Redacție Sătmărenii.ro

Cu toate că oficial încă nu a început campania electorală pentru alegerile parlamentare programate pentru 1 Decembrie și, prin urmare, afișajul electoral este interzis prin lege, unii s-au grăbit să fure startul, călcând peste cadavre, aproape la propriu!

Distribuie:

În săptămâna în care creștinii se pregătesc să-i comemoreze cum se cuvine, de Luminații, pe cei dragi care au părăsit deja această lume, unele hiene politice profită tocmai de această ocazie în lupta lor murdară pentru ciolanul puterii.

Localnicii din comuna natală a proaspătului vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare și candidat pentru Camera Deputaților, Mircea Govor, s-au trezit sâmbătă cu un ditamai bannerul electoral întins de-a lungul gardului cimitirului unde odihnesc strămoșii lor.

”PSD întinează imaginea celor care nu mai sunt printre noi, lipind afișe de campanie pe gardurile cimitirului din Supur! Chiar era ultimul loc pe care PSD nu-l murdărise încă în județul Satu Mare! Solicit, de urgență, demontarea oricăror materiale electorale de pe locurile sfinte pentru noi, chiar dacă cei de la PSD nu au niciun Dumnezeu! Oare Govor mizează, ca în Teleormanul lui Dragnea, că și cei decedați vor veni la vot?! Ce va urma? Să fie pusă poza lui Govor pe post de icoanǎ în școli?” – se întreabă președintele PNL Satu Mare, deputatul Adrian Cozma.

Continuă să citești

Articole recente

Cât costă iubirea la Satu Mare? 18.000 de lei pentru trei inimi de fier

Procurorii caută indicii privind sifonarea banilor publici, abuz în serviciu, obținerea ilegală de fonduri și...

Promovarea profesiei de militar în rândul elevilor, la Tășnad

În data de 13 octombrie, personalul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Satu Mare...

Porți deschise la pompieri de Ziua Informării Preventive

Marți, 13 octombrie, cu prilejul Zilei Informării Preventive, marcată simbolic prin sintagma „Marți 13”, și...

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: PNL nu va guverna din nou împreună cu PSD

Premierul Ilie Bolojan răspunde la ”invitația” cel puțin ciudată a președintelui PSD, Sorin Grindeanu, de...

A început campania „Siguranța între pagini” – lectura, o alternativă la violență

Într-o perioadă în care prevenirea violenței în mediul școlar reprezintă o prioritate, polițiștii din cadrul...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Incendiu la o stivă de lemne, în Târșolț

Noul guvern maghiar anchetează preluarea de către senatorul UDMR sătmărean Lóránd Turos a imperiului media construit în Transilvania din zeci de milioane euro de fostul regim Orban

Aproape două treimi dintre absolvenți au picat Bac-ul de toamnă în județul Satu Mare

Adrian Cozma anunță programul de sprijin de 100 milioane euro pentru diaspora românească

Medieșu Aurit trăiește emoția marii finale a Cupei Mondiale! Meciul este urmărit pe ecran gigant în fața Castelului Lónyay

Salvat de la moarte după ce s-a răsturnat cu ATV-ul la Luna Șes

Bătrân de 82 de ani, scos dintre fiarele mașinii cu care a făcut accident la Satu Mare

Precizări ale Primăriei Bătarci despre ancheta în desfășurare privind presupuse fapte de delapidare și fals informatic

Cupa Luna Șes – concurs de viteză pe traseu montan