Ziua Mediului, sărbătorită de micii EcoSalvatori din 17 școli sătmărene, sâmbătă la mall-ul Shopping City

Redacție Sătmărenii.ro

Asociația Acces La Viitor, alături de Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, Shopping City Satu Mare, NABU și Cycle4GlobalGoals România, vă invită sâmbătă, 8 iunie 2024, de la ora 10.00 la marea întâlnire cu EcoSalvatorii ediției.

Distribuie:

Dincolo de statutul de erou pe care îl oferim acelora ce Salvează Planeta și se aliază proiectului EcoSalvatorii, tema acestei campanii vine reamintească tuturor că faptele mărețe se construiesc în fiecare zi, cu pași mici și responsabilitate, iar printr-un simplu gest putem aduce beneficii mediului înconjurător. Fie că aruncăm deșeurile la locul lor, sau că sunt colectate selectiv, fie că nu facem risipă de energie sau de apă ori vrem să cumpărăm de la producătorii locali pentru a nu genera transport, respectiv emisii de gaze, sau că folosim mijloacele de transport în comun, circulăm pe jos sau cu bicicleta – sunt doar câteva dintre posibilitățile cu care putem contribui semnificativ la Salvarea Planetei.

 Nu mai puțin de 17 instituții de învățământ (școli gimnaziale și grădinițe) din județul Satu Mare s-au înscris în acest proiect, iar 1.075 de copii, alături de 80 de coordonatori (cadre didactice) sunt EcoSalvatorii din acest an. Aceștia au făcut echipă cu 10 Lideri, persoane cunoscute și apreciate de comunitatea locală, iar grupurile lor sunt:  EcoReutilizareEcoNomisire; EcoTransport; EcoReciclare; EcoRespectEcoLocal; EcoPlantareEcoLogizare; EcoColectare; EcoResurse. Fiecare echipă, în perioada aprilie-mai 2024, a realizat diverse activități la clasă/grupă, iar peste 40 de ateliere eco stau dovadă în grupul @EcoSalvatorii, postările lor fiind acum exemple de bune practici pentru alți copii ce doresc să devină EcoSalvatori.

 Însă, pentru a motiva în mod direct și mai multe persoane să devină gardieni ai mediului înconjurător, în mod voluntar, vrem să celebrăm Ziua Mediului alături de ei. Astfel că sâmbătă, 8 iunie 2024, de la ora 10.00, la Shopping City Satu Mare, pe terasa de lângă Capricci, EcoSalvatorii ies la acțiune!

Lansăm așadar invitația tuturor sătmărenilor ce vor să ne susțină cauza, să ni se alăture! Avem în program:

– EcoTârg-ul cu vânzare:  ce reprezintă creații artistice realizate de copii din produse reciclabile, iar din banii adunați din vânzarea lor, se vor achiziționa biciclete pentru copii din medii defavorizate sau instituționalizați;

– Marșul EcoSalvatorilor: mici și mari, fără limită de vârstă, manifestăm și vrem să ne facem auziți, să aducem alături de noi și alți partizani ce vor să contribuie la Salvarea Planetei și să devină Gardieni ai Mediului Înconjurător ;

– Parada EcoPălăriilor cu premii oferite de NABU și predarea ștafetei de la echipa EcoLogizare, la cea care va fi tema ediției viitoare: EcoTransport.

O altă atracție din program este Cycle4GlobalGoals România care vine alături de EcoSalvatori să-I încurajeze să pedaleze împreună spre un viitor mai verde și mai sănătos!

Evenimentul Cycle4GlobalGoals Romania este derulat în mai multe orașe din țară iar acum este prezent și în Satu Mare iar scopul lor este de a aduce împreună comunități pentru a promova un mod de viață mai sustenabil. Prin promovarea mersului cu bicicletă ca mod de transport ecologic, Cycle4GlobalGoals România urmărește să reducă congestiile de trafic, dar și să promoveze un mod de transport mai prietenos cu mediul înconjurător prin reducerea poluării aerului, mai ales in zonele urbane foarte aglomerate. Cycle4GlobalGoals are loc în 15 orașe din România prin colaborarea a numeroase organizații neguvernamentale, în parteneriat cu Ambasada Regatului Țărilor de Jos și cu sprijinul ING Bank România 
pentru a creea un impact cât mai mare în promovarea unui mod de viață mai sustenabil și mai sănătos și să mărească conștientizarea pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. Pedalând împreună spre un viitor mai verde, mai sănătos și mai sustenabil, Cycle4GlobalGoals Romania îi invită pe toți cei interesați să se alăture acestei mișcări pentru schimbare.

 Cycle4GlobalGoals Romania aduc EcoSalvatorilor un program antrenant cu Parada bicicliștilor juniori, Pedalăm să ne antrenăm! (pe bicicleta statică) iar pentru a-I iniția pe viitorii bicicliști să circule corect, îi vom angrena într-un concurs de îndemânare.

Vă așteptăm cu drag!

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

În ciuda promisiunilor tandemului Pataki – Govor, a plecat și ultimul avion de București de pe aeroportul din Satu Mare

Arbitrul sătmărean Ovidiu Mazilu explică cum funcționează noul sistem cu 15 mingi și de ce antrenorii riscă galben dacă intervin

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Adrian Cozma la Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului

Adrian Cozma despre cererea UDMR de reducere a taxelor după protestele din Secuime: ipocrizie în formă pură

Noul subprefect al județului Satu Mare, Cristian Valer Beșeni, a fost instalat în funcție

Un hoț de lemne cu experiență și ucenicul său, prinși de polițiștii sătmăreni după 300 de transporturi ilegale

Adrian Cozma cere eliminarea cazinourilor din Satu Mare

Comasări suspendate și patru simulări pentru elevi: ce urmează în școlile sătmărene