Adrian Cozma se ține de cuvânt: modificarea legii pensiilor, promisă militarilor protestatari de Ziua Armatei, se votează marți în Parlament

Redacție Sătmărenii.ro

În 25 Octombrie, cu ocazia festivităților prilejuite de aniversarea Zilei Armatei Române, care au avut loc la monumentul ”Ostașului Român” din municipiul Satu Mare, asociațiile cadrelor militare în rezervă și retragere din Sistemul Național de Apărare și Ordine Publică din județul Satu Mare au protestat față de inechitățile din legislația privind pensiile militare, generate în ultimele două decenii.

Distribuie:

Deputatul Adrian Cozma, membru al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, a fost singurul politician din județ care a stat de vorbă cu protestatarii, fiindu-i comunicate nemulțumirile și îngrijorările acestora.

În concret, revendicările sunt legate de faptul că militarii care au îndeplinit aceeași funcție, au avut același grad, aceeași vechime și au fost supuși acelorași obligații, riscuri și restricții sunt remunerați în mod diferit, în condițiile creșterii nivelului inflației anuale și a costurilor.

În timp ce în sistemul public de pensii acest tip de inechități au fost rezolvate prin adoptarea unor măsuri legislative care au asigurat corectarea discrepanțelor și aplicarea unor reguli uniforme, în sistemul pensiilor militare de stat astfel de măsuri nu au fost implementate. Această situație menține inegalitățile existente între diferite tipuri de pensii militare, generând un sentiment de nedreptate și nemulțumire.

Parlamentarul sătmărean a dat asigurări protestatarilor că solicitările lor au fost și vor fi în continuare auzite și la București, urmând a fi analizate la nivelul Camerei Deputaților.

În acest sens, pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților din data de 29.10.2024, a fost înregistrată ”propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat cu trei noi articole, în scopul aducerii la acelaşi nivel a pensiilor celor care au lucrat în aceleași condiții în sistemul național de apărare”.

Inițiatorii acestui proiect sunt deputați și senatori ai Partidului Național Liberal.

Continuă să citești

Articole recente

Mesaj de Ziua Copiilor de la Adrian Cozma și echipa de robotică de la Centrul de Excelență Satu Mare

Flancat de membrii echipei multipremiate B-Robo de la Centrul de Excelență din Satu Mare, vicepreședintele...

Pescar înecat într-o baltă din Dorolț

În după-amiaza zilei de duminică, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au...

Mesajul lui Adrian Cozma de Ziua Rezerviștilor Militari: țara are nevoie în continuare de exemplul dumneavoastră

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, a transmis un mesaj de felicitare de Ziua Rezervistului Militar...

Comunicat incomplet al Poliției cu privire la perchezițiile de la Socond

Reacționând la articolele publicate în presa locală în urma conferinței susținute de vicepreședintele Camerei Deputaților,...

Incendiu la o hală de depozitare cereale din localitatea Adrian

În această dimineață, în jurul orei 07:45, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Arbitrul sătmărean Ovidiu Mazilu explică cum funcționează noul sistem cu 15 mingi și de ce antrenorii riscă galben dacă intervin

Somație Dosar nr.347/266/2025

Oameni salvați dintr-un turn de apă și explozie prevenită la un rezervor de combustibil fisurat. Exerciții de amploare ale pompierilor sătmăreni

Soțul mort, soția în stop cardio-respirator într-un incendiu din Micro 15

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Accident cu doi răniți la Medieșu Aurit, tânără încarcerată în mașina răsturnată în șanț

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Sătmăreanul Răzvan Tincu, de la duelurile cu Piovaccari și Alibec, la misiunea de a salva Olimpia: Trebuie să fii de fier cu acești atacanți

Liberalii sătmăreni au omagiat Ziua Independenței României