Sistemul anti-grindină din județul Satu Mare, o țeapă de aproape un milion de euro! Autoritățile își pasează responsabilitățile, ca de obicei

Redacție Sătmărenii.ro

Implementat cu viteza melcului turbat cu care ne-a obișnuit actuala administrație a județului Satu Mare, un proiect transfrontalier realizat în parteneriat cu județul vecin Szabolcs-Szatmar-Bereg din Ungaria, inițiat încă din 2018, ar fi trebuit să aibă ca rezultat punerea în funcțiune a unui sistem anti-grindină, unic la nivel național prin tehnologia inovatoare pe care ar trebui s-o folosească.

Distribuie:

Mecanismul de funcționare este unul consacrat și utilizat în mai multe țări ale Europei (Croația, Franța, Ungaria) și chiar și în afara continentului.

Aceste staţii nu lansează rachete, nu emit zgomot, nu deranjează olfactiv şi se pot considera cele mai prietenoase cu mediul înconjurător dintre tehnologiile existente. Cristalele de material activ, de iodură de argint, sunt transportate înspre norii de grindină chiar de curenţii de aer ascendenţi, efectul fiind reducerea probabilităţii de formare a grindinei.

Rețeaua este compusă din 40 de stații automate de generatoare terestre automatizate, amplasate pe întreg teritoriul județului Satu Mare, cu un modul de operare online. 

Generatoarele terestre sunt arondate unei Unități de Combatere a Căderilor de Grindină din cadrul Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor și ar trebui să intre în acțiune în urma unei avertizări primite de la operatorul licențiat al acesteia. Aceste avertizări se bazează pe analiza imaginilor de radar meteorologic, respectiv pe alte procedee meteorologice specifice. Generatoarele intră în funcțiune în mod automat și emană particule de iodură de argint, care urmează traiectoriile naturale ale dinamicii atmosferice și sunt absorbite de norii de grindină prin mișcarea convectivă a aerului din zonele de instabilitate atmosferică.

Cele 40 de stații sunt amplasate în următoarele locații: Andrid, Apa, Ardud, Batarci, Beltiug, Berveni, Bârsău, Căuaș, Ciumești, Cehal, Certeze, Craidorolț, Culciu, Doba, Dorolț, Gherța Mică, Halmeu, Hodod, Homorodu de Mijloc, Lazuri, Livada, Micula, Moftin, Orașu Nou, Păulești, Pir, Pișcolt, Pomi, Săcășeni, Satu Mare, Săuca, Supuru de Jos, Socond, Terebești, Tiream, Târșolț, Urziceni, Valea Vinului, Vama și Vetiș, astfel încât locațiile să formeze o rețea de densitate aproximativ omogenă.

Această rețea va putea funcționa în paralel cu sistemul naţional antigrindină, prin intermediul căruia în județul Satu Mare urmează să fie construite 10 staţii pentru lansarea rachetelor antigrindină. Cele două tehnologii vor funcționa complementar, în funcție de intensitatea formațiunilor noroase. 

Bugetul proiectului, aferent județului Satu Mare a fost de 866.722 euro, din care 736.713,70 euro finanţare din partea Uniunii Europene, 112.665,20 euro cofinanţare asigurată de Guvernul României şi 17.343,10 euro contribuţia proprie a județului Satu Mare.

Până aici toate bune și frumoase! De aici încolo începe, însă, realitatea din teren!

După ce s-a chinuit vreo cinci ani să scrie proiectul, a așteptat avizele și autorizațiile necesare și a avut grijă ca banii să ajungă la una dintre firmele ”de casă” abonate la asemenea contracte pe bani publici, din care o parte ”se returnează” sub forma unor ”sponsorizări” ale evenimentelor organizate de grofime, conducerea județului Satu Mare, reprezentată chiar de președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a adunat presa (mă rog, o parte a ei) în primăvara anului trecut să le arate un fel de coteț metalic amplasat pe platoul din Centrul Nou, despre care spunea că e prototipul funcțional al al unei asemenea stații automate. Întrebat când vor fi amplasate și funcționale toate stațiile, Pataki Csaba a dat asigurări că întreaga rețea își va face treaba în cel mai scurt timp.

La nici trei săptămâni de la acest show, a dat grindina în zona comunei Doba, cu pagube imense pentru fermierii de acolo, dar cotețele metalice nu erau nicăieri! Așa a trecut toată vara, apoi toamna, pentru ca în sfârșit, în mijlocul iernii, la finalul anului trecut, sistemul să fie predat oficial Autorității Naționale Antigrindină, care ar trebui să gestioneze întreaga rețea de generatoare terestre de la nivelul județului.

Apoi a venit grindina de sâmbătă, 1 Iunie 2024, care a lovit cu precădere în Sudul județului, cele mai afectate localități fiind Sanislău, Resighea și Pișcolt, dar gheața a ajuns și până la Tășnad.

În timp ce deputatul Adrian Cozma, cel care a semnalat problema și la grindina de anul trecut, se deplasa pe teren și făcea o evaluare estimativă a pagubelor împreună cu localnicii cei mai afectați, grofimea era la bograci în Grădina Romei, sărbătorind week-end-ul cu cioladul, după ce, contrar dumelor pe care le bagă de ani de zile despre presupusa interdicție din partea unor ONG-uri, în noaptea precedentă au pus în funcțiune laserele pentru alungarea ciorilor, astfel încât, păsările să nu-i deranjeze pe copii de ziua lor, dar numai într-o singură ocazie dintr-un an. După ce a trecut efectul vinului de la Orașu Nou, s-au trezit duminică dimineața să trimită o replică la declarațiile făcute de deputatul Adrian Cozma de la fața locului, insistând pe ideea că ei au transferat deja stațiile în grija Autorității Naționale Antigrindină, deci nu mai e treaba lor. Adică s-au spălat pe mâini.


Continuă să citești

Articole recente

Adrian Cozma cere investigarea acuzațiilor lui Magyar Peter despre actele de corupție ale Guvernului Orban în Transilvania

Vicepreședintele Camerei Deputaților din România, sătmăreanul Adrian Cozma, a reacționat la recentele declarații ale noului...

Procurorii europeni anchetează și la Satu Mare achiziția microbuzelor școlare la preț aproape triplu

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că a primit, din partea Parchetului...

Rezultate remarcabile la olimpiadele naționale de limbi moderne. Elevii din Oaș sunt cei mai buni la Franceză

Elevii din județul Satu Mare continuă să confirme nivelul ridicat de pregătire și deschiderea către...

Industria jocurilor de noroc, subiectul noii premiere a Teatrului de Nord

Sâmbătă 18 aprilie, are loc a doua premieră a Trupei Mihai Raicu din luna aprilie....

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare

Prăbușirea spectaculoasă a regimului Orban de la Budapesta va avea, cât de curând, consecințe în...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

De ziua lor, jandarmii sătmăreni au oferit O Masă Caldă nevoiașilor

Tânăr surprins în flagrant în timp ce vandaliza un automotor

Alegeri în Ungaria: Viktor Orban s-a prăbușit în sondaje. Partidul Tisza al lui Peter Magyar conduce detașat

Primarul din Beltiug explică pe înțelesul tuturor ce înseamnă unirea cu Socond! Posibil calendar al unificării

Un hoț de lemne cu experiență și ucenicul său, prinși de polițiștii sătmăreni după 300 de transporturi ilegale

Cristian Popa revine la Olimpia MCMXXI Satu Mare. Planul pentru salvarea echipei în Liga 3

Încă doi traficanți de droguri din Satu Mare au ajuns în arest

Păulești, prima localitate din județul Satu Mare în care se interzic jocurile de noroc

Adrian Cozma explică legea pentru Ziua Sătmarului: vizibilitate mai mare prin promovarea județului la nivel național