Adrian Cozma, câștigător în sondajul de opinie comandat de PNL, îl provoacă pe Mircea Govor să prezinte rezultatele sondajului real comandat de PSD. Dacă nu, le va prezenta el însuși!

Redacție Sătmărenii.ro

Candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Cozma, a prezentat joi, în cadrul unei conferințe de presă, rezultatele sondajului comandat de conducerea centrală a partidului său în timpul negocierilor de la București pentru realizarea unei eventuale alianțe PNL – PSD la nivelul județului Satu Mare.

Distribuie:

După cum își amintesc sătmărenii, liderii județeni ai celor două partide au fost convocați în capitală pentru a stabili detaliile unui parteneriat în vederea desemnării unui candidat unic pentru președinția Consiliului Județean Satu Mare, județ considerat a fi ”problematic”, la fel ca și Mureș, din cauza proporției votului etnic ce asigură puteri aproape nelimitate UDMR-ului.

După o săptămână de-a dreptul nebună de negocieri, cu schimbări de scenarii peste noapte și după ce premierul Marcel Ciolacu a plecat în turneul din țările arabe, lăsând negocierile în mâna secretarului general al PSD, Paul Stănescu, acesta din urmă a anunțat în ultima clipă că se renunță la varianta unei alianțe și a unui candidat unic la Satu Mare, pentru ”a nu se interpreta că s-ar face un front anti-UDMR”.

În săptămâna premergătoare deciziei finale, ambele partide au comandat separat câte-un sondaj de opinie realizat în paralel de două firme specializate, pentru a avea o imagine mai clară asupra șanselor pe care le-ar avea Adrian Cozma sau Mircea Govor în calitate de candidat unic al unei alianțe.

Adrian Cozma a prezentat acum rezultatele sondajului comandat de pe PNL și realizat de firma Novel Research în perioada 11 – 15 aprilie la nivelul județului Satu Mare, lista conținând numele celor care s-au anunțat atunci ca fiind candidați din partea diferitelor partide.

Potrivit graficelor prezentate, Adrian Cozma se află pe primul loc atât în clasamentul încrederii sătmărenilor, cât și la opțiunile de vot, atât în cazul în care el ar fi candidat unic, cât și în cel în care el și Mircea Govor candidează separat.

Singurul cu care se află în competiție reală, potrivit tuturor datelor din sondaj, este contracandidatul său din partea UDMR, Pataki Csaba, în timp ce Mircea Govor e cu mult în spatele lor.

Cu această ocazie, Adrian Cozma i-a lansat o provocare lui Mircea Govor: să prezinte rezultatele sondajului real comandat de PSD și realizat de IRES, condus de unul dintre membrii marcanți ai PSD la nivel național, profesorul Vasile Dâncu.

I-a dat și termen: până la sfârșitul săptămânii vitoare. Dacă Mircea Govor nu va prezenta rezultatului sondajului IRES, Adrian Cozma a anunțat că le va face publice el însuși.

”Este destul de clar că am rămas doar noi doi, eu și domnul Pataki, care luptăm cu adevărat pentru scaunul de președinte al Consiliului Județean Satu Mare. Toți ceilalți luptă doar pentru posturile de vicepreședinți, iar candidaturile lor le convin de minune celor care se află acum la putere în Satu Mare.

Dacă se vrea cu adevărat o schimbare, invit chiar și simpatizanții PSD să mă voteze pe mine la alegerile din 9 Iunie, fiindcă deja își dau seama și ei că orice vot dat PSD-ului este în favoarea UDMR” – a punctat Adrian Cozma.

Continuă să citești

Articole recente

ISU Satu Mare recrutează candidați pentru Facultatea de Pompieri

Sunt disponibile un număr de 38 de locuri, din care 1 loc pentru romi (36...

Control al Poliției și RAR sub Podul Decebal

La data de 8 iulie, în intervalul orelor 10:00-12:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului...

Satu Mare primește aproape 2,7 milioane de lei de la Guvern pentru relocarea persoanelor vulnerabile evacuate de la azilul din Bihor

Guvernul a decis, în ședința de astăzi, la propunerea Ministerului Muncii și a Ministerului Dezvoltării,...

36 de locuri pentru viitorii ofițeri ai Jandarmeriei Române, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere la...

Consilierul local Victor Ioan Cernea este noul președinte al organizației municipale PNL Satu Mare

În urma deciziei conducerii județene, Victor Ioan Cernea a preluat funcția de președinte al organizației...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Excursie de Ziua Copilului în parcul de aventuri de la Luna Șes pentru copiii bolnavi de cancer, în organizarea Fundației Hans Lindner

Proiectil din Războiul Mondial, descoperit în curtea unei case din Santău

Adrian Cozma vrea alegeri locale în două tururi pentru restabilirea încrederii cetățenilor în democrație

Un pompier sătmărean pe podiumul Campionatului Național de Atletism și Cros

A vrut să ardă deșeuri, și-a dat foc la grajd, în Ardud Vii

36 de locuri pentru viitorii ofițeri ai Jandarmeriei Române, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

Proiectul UNITE ajunge la final: cooperarea româno-ungară împotriva violenței domestice continuă

Rezultate remarcabile la olimpiadele naționale de limbi moderne. Elevii din Oaș sunt cei mai buni la Franceză

O mașină a ars din cauza unui scurtcircuit, pe Careiului