Planul lui Cozma pentru județul Satu Mare: nicio comună fără medic!

Redacție Sătmărenii.ro

În cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o marți la sediul PNL Satu Mare, candidatul acestei formațiuni politice pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, Adrian Cozma, a prezentat una dintre prioritățile programului pe care îl propune sătmărenilor pentru mandatul următor.

Distribuie:

Aceasta se referă la reformarea completă a sistemului sătmărean de sănătate de la bazele ei, adică de la cabinetele medicilor de familie.

Colega ei de partid, doctorița Ștefania Ghetina, care candidează pentru un loc în viitorul Consiliu Județean, a prezentat perspectivele sumbre cu care se confruntă acest domeniu la nivelul județului Satu Mare, dacă nu se iau rapid măsuri de ameliorare.

Potrivit declarațiilor ei, majoritatea medicilor de familie sunt în pragul pensionării, astfel că în următorii cinci ani ne vom confrunta cu o adevărată criză cauzată de lipsa acestora. Așa se explică faptul că cele câteva servicii de Urgență care funcționează în județ, la spitalele din Satu Mare, Negrești-Oaș și Carei, sunt pline tot timpul de pacienți care ar putea fi tratați de medicii de familie în localitățile lor de reședință. Doar că în multe comune, pur și simplu, nu există nici un fel de serviciu medical, la Satu Mare au fost închise două centre de permanență în ultimii ani, iar cazurile grave din Tășnad, stațiune balneară cu 400.000 de turiști anual, sunt trimise la Urgențele din Carei ori Satu Mare.

”Trebuie să atragem studenții din anii terminali de la facultățile de medicină, dar și medicii rezidenți, care trebuie motivați să se stabilească și să-și exercite profesia în județul Satu Mare” – este de părere Ștefania Ghetina.

Soluția pentru rezolvarea problemei a fost prezentată de Adrian Cozma, acesta luându-și angajamentul să pună în aplicare întocmai acest plan imediat după ce va prelua conducerea Consiliului Județean:

”Consiliul Județean Satu Mare va oferi subvenții de până la 1.000 de euro lunar pentru medicii de familie care lucrează în mediul rural și se stabilesc în localitățile unde asigurarea serviciilor de medicină primară este deficitară.

Concret, în condițiile în care există comune fără niciun medic de familie, dar și comune unde numărul medicilor de familie este insuficient raportat la populație ori la suprafață, CJ Satu Mare va aloca în fiecare lună niște bonusuri financiare, pe o perioadă de un an de zile pentru medicul care se duce acolo, în așa fel încât toate localitățile să aibă medic de familie.

Medicului de familie i se va garanta cabinet pus la punct și locuință de serviciu pusă la punct.

Vom avea două variante de sprijin, o situație fiind cea în care medicul are cabinetul în comuna respectivă, dar nu locuiește acolo și o altă situație, în care medicul locuiește acolo, deci este disponibil și după-amiaza și seara, caz în care venim cu o subvenție mai mare.

De asemenea, la Tășnad vom reînființa centrul de permanență, cu 30 de paturi și linie de gardă” – a anunțat Adrian Cozma.

Continuă să citești

Articole recente

Percheziții la doi samsari din Oaș care vindeau mașini second-hand cu acte fictive pentru a nu plăti impozite

La data de 14 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu...

Liberalii sătmăreni la comemorarea inundațiilor catastrofale din 14 Mai 1970

Reprezentanții autorităților locale și județene au participat astăzi, alături de sătmăreni, la manifestările solemne de...

Traficanți de droguri prinși în flagrant la Satu Mare

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare...

Consilierii liberali sătmăreni au refuzat să voteze bugetul cu cele două milioane de euro pentru CSM Olimpia în mijlocul scandalului pariurilor

Prin vocea liderului de grup Victor Cernea, consilierii locali liberali critică proiectul de buget propus...

Patru jucători ai proaspăt retrogradatei CSM Olimpia, inclusiv căpitanul echipei, suspendați pentru pariuri dubioase

Patru jucători au fost sancționați de Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Doi dealeri de droguri prinși în flagrant la Carei

Adrian Cozma, despre bugetul pe anul 2026: România are nevoie de decizii corecte, rapide şi de responsabilitate

Adrian Cozma, după decizia CCR de tăiere a pensiilor speciale: PNL a promis reformă, PNL face reformă

Accident rutier în municipiul Carei, o persoană transportată la spital

Ministrul Finanțelor anunță creșterea valorii tichetelor culturale și de creșă

Alunecări de teren la Babța, oameni prinși dub dărâmături – EXERCIȚIU

Președintele Pataki Csaba dă vina pe agricultori pentru starea Drumului Județean 195C și spune că nu va fi modernizat nici în acest an

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Proiect ambițios la Someșul Odoreu: Negocieri pentru preluarea echipei de către un investitor privat și planuri pentru o academie locală