Adrian Cozma a votat pentru ștergerea impozitelor la pensiile mici

Redacție Sătmărenii.ro

Peste 3 milioane de pensionari din țară și peste 45.000 din Satu Mare vor beneficia de proiectul PNL privind creșterea plafonului pentru neimpozitarea pensiilor de la 2.000 la 3.000 de lei.

Distribuie:

Această măsură, propusă de parlamentarii PNL și votată de deputatul sătmărean Adrian Cozma, va crește în mod direct veniturile lunare ale pensionarilor. Proiectul a fost votat azi în Camera Deputaților, fiind camera decizională, astfel a fost îndeplinit și cel mai important pas înainte ca legea să intre în vigoare din 1 Octombrie.

Reforma sistemului de pensii, inițiată de PNL, mai are două obiective mari: recalcularea și indexarea pensiilor, toate finanțate din fonduri europene. Aceasta este cea mai mare reformă a sistemului de pensii din România, bazele fiind puse în 2021, cu PNL la guvernare.

”Am votat și am susținut alături de colegii mei din PNL neimpozitarea pensiilor de până la 3.000 lei. Reforma pensiilor a fost începută și finalizată prin munca și eforturile PNL, iar legea adoptată astăzi de Parlament va îmbunătăți viața tuturor pensionarilor, în special a celor cu pensii mai mici. Votul de astăzi este o dovadă în plus că numai PNL susține reformele adevărate și numai PNL contribuie în mod real la bunăstarea românilor” – a declarat Adrian Cozma.

Continuă să citești

Articole recente

Percheziții la doi samsari din Oaș care vindeau mașini second-hand cu acte fictive pentru a nu plăti impozite

La data de 14 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu...

Liberalii sătmăreni la comemorarea inundațiilor catastrofale din 14 Mai 1970

Reprezentanții autorităților locale și județene au participat astăzi, alături de sătmăreni, la manifestările solemne de...

Traficanți de droguri prinși în flagrant la Satu Mare

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare...

Consilierii liberali sătmăreni au refuzat să voteze bugetul cu cele două milioane de euro pentru CSM Olimpia în mijlocul scandalului pariurilor

Prin vocea liderului de grup Victor Cernea, consilierii locali liberali critică proiectul de buget propus...

Patru jucători ai proaspăt retrogradatei CSM Olimpia, inclusiv căpitanul echipei, suspendați pentru pariuri dubioase

Patru jucători au fost sancționați de Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare

Accidente cu mai multe victime la Odoreu și Livada

Un hoț de lemne cu experiență și ucenicul său, prinși de polițiștii sătmăreni după 300 de transporturi ilegale

Păulești, prima localitate din județul Satu Mare în care se interzic jocurile de noroc

Fotbalul sătmărean, în pericol? Nelu Donca trage un semnal de alarmă: 80% dintre juniori abandonează sportul după liceu

Minoră de 16 ani, decedată într-un accident cu motocicleta, la Mădăras

Comunicat de presă

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Oameni salvați dintr-un turn de apă și explozie prevenită la un rezervor de combustibil fisurat. Exerciții de amploare ale pompierilor sătmăreni