Controale de amploare în zona de graniță. S-a lăsat cu amenzi și dosar penal

Redacție Sătmărenii.ro

În cursul zilei de ieri, sub coordonarea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare s-a derulat o nouă acțiune în contextul aderării României la spațiul Schengen, în județul Satu Mare. Acțiunea s-a desfășurat în sistem integrat, alături de celelalte structuri sătmărene.

Distribuie:

Și de această dată, activitatea s-a axat pe combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, respectiv menținerea unui climat de siguranță și ordine publică, corelate cu acțiuni de combatere a traficului ilegal cu arme, muniție ori substanțe interzise, dar și respectarea hotărârilor pentru combaterea efectelor febrei aftoase prezente pe teritoriul statului maghiar.

Astfel, între orele 11.00 și 14.00, pe comunicațiile Satu Mare-Petea, respectiv Carei-Urziceni, în zona fostelor puncte de trecere a frontierei, dar și pe celelalte căi de comunicație care converg înspre sau dinspre frontieră s-a desfășurat o nouă acțiune în sistem integrat. În cadrul activității s-a urmărit și combaterea traficului cu arme, muniție și substanțe interzise, dar și combaterea efectelor febrei aftoase (prezentă pe teritoriul statului vecin).

Au participat polițiști de frontieră sătmăreni, polițiști din cadrul IJP Satu Mare, jandarmi din cadrul IJJ Satu Mare, lucrători ai Biroului pentru Imigrări Satu Mare și SCCO Satu Mare, și lucrători vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj – Serviciul Echipe Mobile Satu Mare, care au efectuat verificări pe principalele căi de comunicații care converg înspre frontiera româno-maghiară, în zona de responsabilitate a județului Satu Mare.

În cadrul activității, echipele mixte au verificat – folosind aplicația eDAC – aproximativ 570 de persoane și 320 mijloace de transport. Au fost descoperite mai multe nereguli și au fost aplicate treisprezece sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.835 lei, dar și opt avertismente. Echipele de control au efectuat șase testări privind consumul de alcool în rândul conducătorilor auto. De asemenea, a fost descoperită o semnalare cu privire la un sechestru civil asupra unui mijloc de transport și a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, persoana fiind depistată la volanul unui autoturism, deși dreptul de a conduce i-a fost suspendat.

Acțiunile în sistem integrat vor continua și în perioada următoare, în proximitatea frontierei de stat, în scopul combaterii fenomenului infracțional transfrontalier și pentru menținerea siguranței și ordinii publice.

Continuă să citești

Articole recente

Radu Panait (USR Satu Mare): Mediul privat plătește factura dezmățului bugetar din guvernul Ciolacu

În ajunul votului decisiv pentru soarta Guvernului Bolojan, liderul USR Satu Mare, Radu Panait, a...

Proiectil din Războiul Mondial, descoperit în curtea unei case din Santău

ISU Satu Mare a intervenit luni pentru asanarea unui element de muniție rămas neexplodat, descoperit...

Adrian Cozma a făcut curățenie, la propriu, după Sâmbra Oilor

Gest inedit al vicepreședintelui Camerei Deputaților, Adrian Cozma, cu intenția de a da un exemplu...

Sâmbra Oilor însorită, cu spectacol tradițional autentic

În locul obișnuit de pe dealul de la Huta Certeze s-a desfășurat duminică ediția cu...

Adrian Cozma îl acuză pe Pataki Csaba de abuz în serviciu și depune plângere penală în scandalul distribuirii banilor publici către primăriile din județul Satu Mare

Scandalul repartizării discriminatoare a fondurilor pe care le are la dispoziție Consiliul Județean Satu Mare...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Adrian Cozma la semnarea unui acord pentru producția de drone și sisteme aeriene cu AI: industria de apărare a României poate fi revitalizată

Acuzații în Consiliul Local Pomi: „Primarul face muncă de curier, nu de edil!”

Și primarul PSD-ist al Tășnadului este nemulțumit de investițiile puține în drumurile din județ

Arbitrul sătmărean Ovidiu Mazilu explică cum funcționează noul sistem cu 15 mingi și de ce antrenorii riscă galben dacă intervin

Liberalii acuză servicii sociale catastrofale, dar îmbunătățite din pix, pe hârtie, în județul Satu Mare

Traficanți de droguri din blocurile de pe Ostrovului, arestați de polițiștii sătmăreni

La invitația lui Adrian Cozma, directorul Tarom vine la Satu Mare pentru a rezolva problema curselor aeriene către București

Victor Constantinovici: Oamenii valoroși ai Sătmarului merită recunoaștere oficială, dincolo de culoarea politică

Accident rutier grav între Corod și Culciu Mic, cu 5 victime, dintre care 3 minori