O minoră a vrut să iasă din țară cu buletinul unei prietene majore. A fost oprită în Vama Petea

Redacție Sătmărenii.ro

Joi, în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților pe sensul de ieșire din România o persoană de sex feminin care la controlul de frontieră a prezentat o carte de identitate, valabilă, eliberată pe numele unei sătmărence în vârstă de 18 ani.

Distribuie:

Cu ocazia controlului de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că între fotografia aplicată pe document și persoana care s-a prezentat la control există diferențe vizibile.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că, de fapt, cea care dorea să iasă din țară este o minoră în vârstă de 16 ani, din județul Satu Mare. Aceasta a declarat că intenționa să meargă în țara vecină pentru a presta ca zilier la munci agricole. Știind că nu poate ieși din țară fără acordul părinților (aceștia fiind plecați în străinătate), a luat cu împrumut, de la o cunoștință, cartea de identitate pe care a și prezentat-o la controlul de frontieră.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmării penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea și trecere ilegală a frontierei de stat, la finalul cercetărilor minora fiind predată reprezentanților DGASPC Satu Mare.

Continuă să citești

Articole recente

Incendiu la o stivă de lemne, în Târșolț

Astăzi, 10 septembrie, în jurul orei 16:31, pompierii din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș au...

550 de rotobaloți au ars într-un incendiu la Cig

În seara zilei de 9 septembrie 2026, în jurul orei 23:00, pompierii au fost solicitați...

Sătmăreni la parada mașinilor românești de epocă prin Polonia

În perioada 3–6 septembrie 2026, pasionații de automobile românești s-au reunit în Polonia pentru cea...

Un bătrân a suferit arsuri într-un incendiu de vegetație uscată la Cărășeu

Astăzi, 9 septembrie 2026, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit în...

Adrian Cozma acuză: primarul din Satu Mare, imun la dramele provocate de jocurile de noroc

Un nou an școlar a început la Satu Mare cu sălile de jocuri de noroc...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Șapte din primii zece absolvenți cu cele mai bune note la Bacalaureat sunt de la Colegiul Național ”Ioan Slavici”

Ziua Diasporei – oportunități de afaceri și locuri de muncă pentru sătmărenii care vor să se întoarcă acasă

Consilierul local Victor Ioan Cernea este noul președinte al organizației municipale PNL Satu Mare

Cresc tarifele pentru permisele de conducere și certificatele de înmatriculare

Și-a ucis prietenul cu o singură lovitură, după ce a băut cu el toată noaptea

Corul Medieșana, o tradiție care unește generații și duce numele Medieșului Aurit pe marile scene

Aproape două treimi dintre absolvenți au picat Bac-ul de toamnă în județul Satu Mare

Adrian Cozma anunță vești bune de la Bruxelles și București pentru fermierii români

Târgul din Deal la Bârsău. Adrian Cozma susține redeschiderea târgurilor de animale