Traficanți de droguri prinși în flagrant la Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

La data de 14 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat o acțiune de prindere în flagrant delict, într-un dosar având ca obiect comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Distribuie:

Astfel, unul dintre bărbații cercetați a fost prins în flagrant delict, în timp ce ar fi comercializat  peste 30 de grame de 4-MMC, cunoscut sub denumirea de mefedronă (drog de mare risc), pe care ar fi procurat-o de la o altă persoană cercetată.

În sarcina acestuia din urmă s-a reținut că, pe parcursul lunii aprilie 2024, ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de 4-MMC către consumatori din județul Satu Mare.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate 370 de grame  de 4-MMC (drog de mare risc), un cântar electronic de precizie, sume de bani în lei și euro, obiecte purtând urme de substanță, telefoane mobile precum și alte mijloace de probă.

De asemenea, a fost dispusă măsura sechestrului asigurator asupra unui autoturism.

La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore.

Ieri, 15 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a celor doi bărbați, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Continuă să citești

Articole recente

Noua conducere interimară a PNL Carei se delimitează de protestul celor câțiva membri împotriva conducerii județene a partidului

Noul președinte interimar al Organizației Municipale PNL Carei, Marcel Caramba, a transmis un comunicat de...

Satul Corund își cheamă fiii și fiicele acasă

Primăria comunei Bogdand și grupul de inițiativă locală constituit la nivelul localității Corund anunță organizarea...

Lacul de la Călinești-Oaș, aproape complet secat. Apă cu cisterna pentru populație la Bârsău și Cărășeu

La sediul Instituției Prefectului Județul Satu Mare a avut loc luni ședința extraordinară a Comitetului...

Salvat de la moarte după ce s-a răsturnat cu ATV-ul la Luna Șes

În seara zilei de 9 august, în jurul orei 22.00, pompierii au fost solicitați să...

Intervenție promptă a voluntarilor SVSU Medieșu Aurit. Un incendiu a fost oprit înainte să se extindă

Un moment de neatenție se poate transforma în doar câteva minute într-un pericol pentru întreaga...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

A vrut să facă grătar în curtea casei din Mărtinești, a ars toată terasa

Liberalii sătmăreni au marcat 151 ani de liberalism românesc omagiindu-l pe Ion I.C. Brătianu

Elevi de la Liceul German din Satu Mare reprezintă România la Olimpiada Internațională a Tinerilor Pompieri, în Cehia

Ziua Eroilor cinstită la Satu Mare

Celulă de criză la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în scandalul azilelor groazei din Bihor

Medieșu Aurit trăiește emoția marii finale a Cupei Mondiale! Meciul este urmărit pe ecran gigant în fața Castelului Lónyay

Adrian Cozma la hramul Mănăstirii Scărișoara

Mesajul lui Adrian Cozma de Ziua Rezerviștilor Militari: țara are nevoie în continuare de exemplul dumneavoastră

Pescar înecat într-o baltă din Dorolț