Zeci de intervenții în fiecare zi, anul tecut, pentru pompierii sătmăreni

Redacție Sătmărenii.ro

În prezența prefectului Radu Roca, inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare, lt.col. Ovidiu Traian Leuca, a prezentat bilanțul activității instituției pe anul 2023.

Distribuie:

Potrivit datelor oficiale prezentate, în cursul anului trecut s-au organizat şi executat 667 de controale, număr mai mic comparativ cu anul 2022 (846 de controale), aspect datorat dinamicii personalului Inspecției de Prevenire.

În urma executării controalelor de prevenire au fost constatate 3.386 deficienţe, 839 dintre acestea fiind soluţionate pe timpul controalelor, ceea ce reprezintă aproximativ 25% din totalul deficiențelor constatate, procent asemănător cu cel din anul 2022 (când au fost constatate un număr de 4.122 deficiențe, 1.048 soluționate pe timpul controalelor de prevenire).

În anul 2023 s-au soluționat 22 petiții, număr egal cu cel din anul 2022.

De asemenea, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” al județului Satu Mare s-a gestionat un număr de 7.837 intervenții  (o medie de  21 de intervenții pe zi) ce au impus intervenția operativă a subunităților de pompieri și serviciilor voluntare/private pentru situații de urgență, față de 12.777  intervenții în anul 2022 (o medie de  35 intervenții pe zi), în scădere cu 39%. Una dintre cauzele acestei scăderi sunt acțiunile corelate cu pandemia generată de virusul SARS-CoV-II din anul 2022.

Situația pe tipuri de intervenții se prezintă astfel:

– 210 incendii la locuințe și anexe gospodărești proprietate privată/operatori economici, față de 262 în anul 2022, în scădere cu 20%;

– 43 incendii de vegetație, față de 224 intervenții în anul 2022, în scădere cu 81%;

– 5.721 intervenții SMURD, față de 5.472 intervenții în anul 2022, în creștere cu 5%;

– 368 alte situații de urgență, în scădere cu 77%, față de 1.627 intervenții în anul 2022, când doar la acțiunile corelate cu pandemia Covid 19 au fost 1.590 misiuni;

– 315 acțiuni de protecție a comunităților, față de 169 acțiuni în anul 2022, în creștere cu 86%;

– 43 intervenții la descarcerare, față de 57 acțiuni în anul 2022, în scădere cu 25%;

– 341 intervenții la accidente rutiere, față de 338 acțiuni în anul 2022, în creștere cu 1%;

– 386 recunoașteri, față de 4.312 misiuni în anul 2022, în scadere cu 91%;

– 49 exerciții cu forțe și mijloace în teren, față de 41 exerciții în anul 2022, în creștere cu 19%.

Continuă să citești

Articole recente

Accident între microbuz și autocisternă la Luna Șes, cu nouă victime – EXERCIȚIU

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a desfășurat joi, în zona...

Peste o mie de sătmăreni și-au căutat job-uri la Bursa Locurilor de Muncă. Mulți au fost selectați deja pentru angajare

Agenția Județenă pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare a organizat joi Bursa Locurilor de...

Consilierul local liberal Victor Cernea dă exemplu Primăriei despre cum ar trebui întreținute spațiile verzi

În condițiile în care întreținerea spațiilor verzi în municipiul Satu Mare se limitează, în cel...

Premieră: șeful Vămii Halmeu, cel mai longeviv vameș din județul Satu Mare, arestat de DNA

Asistăm la o premieră în aceste zile în Vama Halmeu, când șeful Biroului Vamal, Kis...

Adrian Cozma despre implicarea PSD în suspendarea președintelui Nicușor Dan: ”Este clar o formă de șantaj”  

Vicepreședinte al Camerei Deputaților, Adrian Cozma, critică implicarea PSD în demersul privind suspendarea președintelui Nicușor...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Reformă administrativă, descentralizare și parlament mai mic – principalele priorități anunțate de Adrian Cozma în noua sesiune parlamentară

Poliția și RAR și-au făcut norma în noaptea de duminică la Satu Mare

Adrian Cozma, alături de Ilie Bolojan și de marinari la Ziua Marinei Române, la Constanța

Incendiu la o stivă de lemne, în Târșolț

Elevi prinși cu țigara-n gură în preajma liceelor din Satu Mare

Adrian Cozma, alături de localnicii din Traian la sărbătorirea centenarului satului

Mașină răsturnată peste gard la Culciu

Ilie Bolojan anunță măsuri pentru depășirea crizei energetice și sprijin pentru diaspora care vrea să investească acasă

Săptămâna prevenirii criminalității în județul Satu Mare